REȘIȚA – Reșița continuă investițiile în infrastructura urbană și în creșterea siguranței cetățenilor. Zona promenadei din municipiu a intrat oficial…
REȘIȚA – Primăria Municipiului Reșița, prin Serviciul Parcări, anunță deschiderea unei noi sesiuni pentru atribuirea, prin licitație publică, a locurilor de parcare de reședință declarate vacante!
CARAȘ-SEVERIN – Cel care a oferit ultimele detalii despre această șosea mult așteptată în partea de sud și vest a țării a fost europarlamentarul Virgil Popescu, de la PNL Mehedinți! Acesta a avut recent o întâlnire cu șeful CNAIR, Cristian Pistol, de la care a aflat că pe tronsonul Craiova-Filiași, proiectul se află în etapa de proiectare și execuție, iar pe tronsonul Filiași–Drobeta-Turnu Severin–Lugoj, toate cele trei loturi sunt în etapa studiului de fezabilitate (SF), cu evoluții diferite!
CARAȘ-SEVERIN – Analizând datele statistice, președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, a concluzionat că stăm mai rău decât în pandemie, iar realitatea cifrelor dărâmă ceea ce numește „mitologia eroului salvator construită în jurul lui Ilie Bolojan“!
CARAȘ-SEVERIN – Incendiile nu mai contenesc, iar pompierii militari apelează la conștiința cetățenilor: nu mai dați foc! Concluzia e că…
CARAȘ-SEVERIN – Episoadele de vreme rea din ultimul interval au produs, în județ, 3 situații de urgență, la care au intervenit pompierii militari cărășeni!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BREBU – Unul dintre autoturismele implicate s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar cele 5 victime au fost transportate la spital!
REȘIȚA – 1.496.920 de lei au fost acordați până în prezent sub formă de burse elevilor și studenților înscriși în învățământul dual din Reșița, în cadrul proiectului „Construire Campus Dual Banatul Montan Reșița“!
NICOLINȚ – Ne referim la două accidente diferite, care s-au produs în același loc, la Nicolinț, pe DN 57!
REȘIȚA – Juniorii IV de la CSM Reșița au scris una dintre cele mai frumoase pagini ale handbalului juvenil reșițean, cucerind medalia de bronz la Turneul Final al Campionatului Național. În finala mică, tinerii handbaliști pregătiți de Robert Csunderlik și Cristian Ionescu au trecut de Minaur Baia Mare după un duel spectaculos și plin de suspans, decis la loviturile de departajare!
REȘIȚA – Asta facem zilnic. Mereu, oriunde, oricând, peste tot – punem etichete. Probabil ne place să o facem pentru a nu ne simţi uneori mici şi slabi și o facem în funcție de orice: îmbrăcăminte, bani, prieteni, iubit, ce se mănâncă, locurile în care se iese, cum și cu cine se vorbește, despre ce și cum se scrie, ce activitate are în viaţă şi pe internet etc!
REȘIȚA – Suma alocată recent de Ministerul Dezvoltării teatrului reșițean este de 1.331.929,75 lei și este destinată finanțării proiectelor culturale!
CARAȘ-SEVERIN – Proiectul de lege „Programul Național Viața la Țară“, inițiat de 110 parlamentari din toate formațiunile politice, a primit vot unanim în cadrul ședinței Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților. Anunțul a fost făcut de deputatul Marcel Vela, unul dintre promotorii inițiativei legislative!
REȘIȚA – La doar câteva zile după instalarea noului staff și conturarea strategiei pentru sezonul viitor, la CSM Reșița se vede deja că lucrurile se mișcă într-un ritm susținut. Antrenorul Dorinel Munteanu și președintele Viorel Lolea s-au apucat de treabă, iar primele mutări din această perioadă de mercato arată direcția în care clubul dorește să meargă în următorii ani!
CARANSEBEȘ – 10 formații din Banat și din Serbia au fost invitate sâmbătă la Caransebeș, la deja tradiționalul turneu old-boys „Stelele Banatului”, ajuns în acest an la ediția cu numărul 14. Amfitrion, ca de fiecare dată, fostul mijlocaș Dan Avram, care a adunat pe stadionul CFR nume de legendă ale fotbalului din această parte a țării!
REȘIȚA – Primăria Reșița pune la bătaie 6,9 milioane lei pentru lucrările de reabilitare a blocului cu trei scări din Govândari!
CARAȘ-SEVERIN – Municipiul Reșița va găzdui, în perioada 26-27 iunie 2026, evenimentul „Transylvania eClassic Banatul Montan 2026“, o competiție dedicată exclusiv automobilelor 100% electrice, care îmbină tehnologia modernă, pasiunea pentru condus și promovarea unora dintre cele mai spectaculoase peisaje din Banatul Montan!
CARAȘ-SEVERIN – Simpozionul internațional „Banatul – Memorie vie a diversității“ abordează într-un nou registru temele celui precedent lansat în 1996, „Banatul – Istorie și multiculturalitate“!
VEST. Ei au fost selectați în urma fazei locale, la care au participat peste 1070 de specialiști cu activitate de teren. Finala competiției va fi în toamnă, la Centrul de Instruire Profesională de la Mediaș, și va avea în premieră o secțiune dedicată contractorilor externi!
