CARAȘ-SEVERIN – Omul PSD Caraș-Severin la conducerea Apelor Române, Gabriel Stika, a fost făcut pachet și trimis înapoi în teritoriu…
LUPAC – AFC Voința Lupac a terminat la egalitate, scor 2-2, partida din deplasare cu FCU 1948 Craiova Club SA 2, în etapa a II-a a play-out-ului Seriei a VII-a, din Liga 3!
REȘIȚA – În toată acestă perioadă, șoferilor li se recomandă folosirea variantelor G.A. Petculescu și prin ocolirea porțiunii închise!
REŞIŢA – Municipiul are câteva cartiere considerate bastioane ale mizeriei şi sărăciei, pe care primăria le numeşte zone urbanistice marginalizate. Iar primarul Ioan Popa vrea evitarea, pe viitor, a unor asemenea cartiere şi a altor dezastre urbanistice, prin reguli impuse de sus!
BOCŞA – Pentru că mulţi s-au întrebat cam care e rostul poliţiştilor locali, primarul Bocşei s-a gândit să le dea…
REȘIȚA – Luptătorii reșițeni au reușit din nou să urce pe podiumul de premiere la Cupa României de seniori și la Campionatul Național individual de cadeți!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Iar 59 de conducători auto au rămas fără permis, fiind retrase și 25 de certificate de înmatriculare!
BOCȘA – O cisternă de 30.000 de litri și o autospecială din Timiș au fost trimise în sprijin, la ordinul inspectorului general!
HERCULANE – Autori, cei de la CS Alternative din Timișoara și Salvamont Caraș-Severin, în cadrul unui proiect extrem de ambițios care vizează traseele de alpinism clasic din zona „Amfiteatru“!
REȘIȚA – Este întrebarea în care începe să facă lumină un raport asupra activității SJUR. Medicamentele la Reșița sunt mai scumpe decât la spitale similare, analizele și razele nu se prea decontează pentru că nu se fac acte pentru asta, iar la pontări se trișează!
CORONINI – Lucrările proiectului de consolidare, restaurare, conservare și protecție, de aproape 20 de milioane de lei, încep să se contureze, transformând edificiul istoric, de veghe cândva pe malul Dunării!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 27 august, de la ora 18:00, pe teren propriu, cu CS Phoenix Buziaș, în prima etapă a Seriei a VIII-a a Ligii 3!
REȘIȚA – Sub sloganul „Avem obligația să fim pregătiți“, structurile de intervenție antiteroristă ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, împreună cu cele ale Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, au desfășurat un stagiu de pregătire, la Reșița, constând în antrenarea efectivelor pe linia acțiunilor speciale!
REȘIȚA – Inspectorul școlar general, prof. Carina Pristavu, a prezentat directorilor unităților de învățământ din Caraș-Severin noua lege propusă de Ministerul Educației! Ședinta s-a desfășurat marți, 23 august, în „Aula Magna” a Centrului UBB Reșița, iar noua lege vine cu o serie de modificări majore începând cu învățământul preșcolar și terminând cu cel liceal!
REŞIŢA – Marți, 23 august, s-au împlinit 38 de ani de la inaugurarea unui simbol al „Cetăţii de foc“: fântâna cinetică din Centrul Civic, opera maestrului Constantin Lucaci!
CARAȘ-SEVERIN. Caransebeșeanul Sorin Axenti (foto stânga), de la CSM Reșița, fost șef al jandarmilor cărășeni, a cucerit două medalii de argint și una de bronz, la categoria de vârstă M50, la Campionatul Național Masters!
ADVERTORIAL. Echipa BEST BASU CLEAN are grijă să scăpaţi de grijile curăţeniei şi să câştigaţi mai mult timp pentru dumneavoastră!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean susţine că viitorul copiilor noștri este prioritar și trebuie să încercăm, pe cât este cu putință posibil, să facem din terminarea școlii un lucru pe care toți elevii să și-l dorească și să îl ducă la bun sfârșit!
CARANSEBEȘ – Din 2023, caransebeșenii vor plăti mai mult pentru clădirile pe care le dețin în proprietate. În „mărinimia” sa, Guvernul a modificat Codul Fiscal, ceea ce va creşte sumele plătite de proprietarii de imobile, iar consiliul local nu a avut de ales și a aprobat decizia venită de la centru!
