Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă ideea pare halucinantă, îi aparține mai mereu absentei consilier județean Ionela Kovacs. Demagogic, afirma că susține dezvoltarea turismului! A arătat altceva la vot, după ce a dat în gropi la propriu. N-o zicem noi, a recunoscut singură, afirmând că, din groapă de la Vărădia, a sunat alt consilier județean!

Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Copiii din Reșița vor avea două noi baze sportive moderne la dispoziție, după ce Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, împreună cu Primăria Reșița, vor finaliza investițiile de la Stadionul „Arsenal“ – bază de Tip 1 și la Liceul „Traian Vuia“ – bază de Tip 2!

CARANSEBEŞ – Scriam recent de licitația organizată de Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș pentru asigurarea hranei pacienților pentru următorii patru ani. Peste 9 milioane de lei era contractul pus de masă pentru spital, bani de care s-au arătat interesate trei firme: două din Deva (una dintre acestea chiar cea care furnizează hrana pacienților în prezent) și una din Caransebeș!

CARAȘ-SEVERIN – CFR Timișoara pune la bătaie aproape 90.000 de euro pentru lucrări de decolmatare a albiilor râurilor la poduri și podețe feroviare de pe raza regionalei. Trei dintre acestea sunt în Caraș-Severin, asta după ce reviziile făcute pe liniile de cale ferată aflate în administrarea RCF Timișoara au evidențiat că există pericolul de inundare a acestora!