CARAȘ-SEVERIN – Diagnosticarea timpurie, fără liste de așteptare, tratamentul personalizat administrat rapid și eficient pot dubla sau chiar tripla speranța…
CARANSEBEȘ – E întrebarea ce-și caută răspunsul, având în vedere apropiata intrare în reparații a Centurii Caransebeșului!
CARAȘ-SEVERIN – E vorba despre adăposturile de protecție civilă din județ: 3 funcționale, 16 parțial funcționale și 31 complet nefuncționale!
REȘIȚA – Înfrângerea, scor 1-3, suferită de CSM Reșița pe terenul celor de la Tunari a pus punct unui sezon dezamăgitor pentru formația din Valea Domanului, iar reacțiile dure nu au întârziat să apară. Printre cele mai vehemente voci s-a numărat Marcel Gușcă, liderul Guardiei Ultra, care și-a exprimat public nemulțumirea față de modul în care echipa a gestionat finalul de campionat!
REȘIȚA – CSM Reșița a început excelent duelul de la Tunari, însă a cedat treptat inițiativa și a pierdut sâmbătă,…
CARANSEBEȘ – Nu de toți aleșii locali, ce-i drept, liberalii abținându-se de la vot supărați că nu li s-a acceptat depunerea unor amendamente chiar în timpul ședinței!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Președintele AUR Reșița, Bogdan Gaiță, susține că liderul PSD Reșița, Ionuț Gârtoi, ar fi fost contrazis chiar de propriii consilieri locali în cadrul celei mai recente ședințe a Consiliului Local!
OȚELU ROȘU – AQUACARAȘ S.A. anunță că, în urma unor verificări efectuate în 3 august 2026 în orașul Oțelu Roșu, au fost identificate două puncte de branșare necontorizate care utilizau apă din rețeaua publică pentru irigarea spațiilor verzi administrate de Primărie pe strada Republicii!
CARAȘ-SEVERIN – Din cauza caniculei, se instituie restricții de circulație pentru vehiculele mai grele de 7,5 tone, pe drumurile județene din Caraș-Severin!
REȘIȚA – După publicarea informațiilor privind montarea senzorilor în parcările din Reșița, mai mulți cititori au semnalat că astfel de dispozitive sunt instalate și în zone care par a fi parcări de domiciliu. Pentru a lămuri situația, viceprimarul municipiului, Dani Călin, a oferit explicații suplimentare!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar și cu social-democrații în frunte, reprezentantul liberalilor rămâne membru în Comitetul Director al Salvamont, propus chiar de PSD! E nimeni altul decât Viorel Bașag, unul dintre liberalii convertiți ai social-democraților!
REŞIŢA – Municipiul se pregătește să găzduiască una dintre cele mai importante manifestări culturale ale verii. În perioada 13-21 iunie 2026, iubitorii de teatru sunt invitați la cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Teatru New Wave!
REȘIȚA – În perioada 10-14 iunie 2026, Reșița va deveni centrul handbalului juvenil românesc, găzduind Turneul Final Masculin rezervat categoriei juniori IV. Cele mai bune opt echipe din țară se vor lupta pentru medaliile naționale, iar marea speranță a publicului local este gazda competiției, CSM Reșița. Competiția se va desfășura în principal la Sala UBB Reșița, iar finalele sunt programate în Sala Polivalentă!
CUPA MONDIALĂ. A 23-a ediție a Campionatului Mondial de fotbal va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie. În această vară, fanii sportului rege se vor bucura de 39 de zile de spectacol total pe stadioane din SUA, Mexic și Canada. 48 de echipe s-au calificat la turneul final, unde vor avea loc peste 100 de partide, cel mai mare număr înregistrat vreodată la Cupa Mondială!
CARANSEBEȘ – Jandarmii montani din cadrul Postului Muntele Mic au intervenit în urma unui apel la 112, prin care era reclamată prezența unui șarpe în piscina unei locuințe din municipiu!
CARAŞ-SEVERIN – Toate în județul nostru, dintre care 60 au fost sesizate prin 112! Au fost derulate 28 de acțiuni și au fost constatate 7 infracțiuni și 270 de contravenții!
REȘIȚA – Municipiul Reșița finalizează unul dintre cele mai importante proiecte de mediu din ultimii ani, prin construirea a două Centre de Colectare prin Aport Voluntar (CAV), destinate gestionării eficiente a deșeurilor care nu pot fi depozitate în pubelele obișnuite!
RAMNA – Este fapta pentru care un bărbat din Ramna a fost trimis în judecată de procurorii reșițeni după ce a distrus clădirea aparținând unui consătean, estimată undeva la 20.000 de lei!
VEST. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad găzduiește, în perioada 1 mai – 31 iulie 2026, două stagii internaționale de cercetare postdoctorală finanțate prin Programul de Burse Doctorale și Postdoctorale „Eugen Ionescu”, derulat de Guvernul României prin Ministerul Afacerilor Externe și coordonat de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF). Aceste mobilități reprezintă o premieră pentru Școala Doctorală Interdisciplinară a UAV în domeniul postdoctoratului internațional.
