VEST – Facultatea de Muzică și Teatru a UVT organizează turneul național ICONS, care aduce pe scenele din nouă orașe o versiune contemporană unică a muzicii pop-rock!
REȘIȚA – Narcis Mihăilă a participat la finalul săptămânii trecute la Campionatul Mondial de marș pe echipe, unde, din păcate, nu a reușit să obțină calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris din acest an! Competiția s-a desfășurat în Turcia!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni au constatat comiterea mai multor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice!
CARAȘ-SEVERIN – Acesta a fost găsit după ce a căzut într-o râpă de aproximativ 15 metri, în pădurea dintre Doclin…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
OȚELU ROȘU – Campionatul European de kickboxing ICO 2024 a avut loc în perioada 12-14 aprilie, iar din partea României a participat doar clubul ACS Complex Gym Oțelu Roșu!
VEST – E vorba despre elaborarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Caransebeș-Lugoj al drumului de mare viteză ce pornește de la Filiași, a cărei licitație a fost pe rând anulată, reluată, suspendată…
CARAȘ-SEVERIN – Colegi de partid și asociați în Ocolului Silvic „Banatul Montan“, cei doi edili au puține lucruri în comun, dar multe în contradictoriu!
REŞIŢA – Municipiul Reşiţa a publicat anunţul de demarare a procedurii de achiziție pentru modernizarea imobilului „Şcoală și grădiniță Mociur“!
EZERIȘ – Tiberiu Marcu e sigur că nu poți face nimic dacă nu-ți place. Gustul legumelor lui o dovedește. Scriem asta despre agricultorul care, de ani de zile, își vinde produsele în piața Reșița Nord și nu rămâne cu marfă nevândută. Nici nu se poate altfel atâta timp cât produce legume bune!
REŞIŢA – O nouă tranșă de echipamente medicale de ultimă generație a ajuns la cea mai mare unitate sanitară din Caraș-Severin. Acestea vor fi folosite pentru dotarea Unității de Primiri Urgențe, prin proiectul „Extinderea/dotarea infrastructurii UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița”, în valoare de peste 9 milioane de lei!
REȘIȚA – În perioada 7-9 octombrie, dansatorii de la Mystic Reșița au reușit să câștige un număr de cinci medalii de aur la Cupa României & RDF 2022, de la Piatra Neamț!
REȘIȚA – Partida decisivă pentru promovarea în Divizia A la șah dintre ACS Arad II și CS Muncitoresc Reșița se va desfășura la finalul acestei săptămâni!
CARANSEBEȘ – Chirurgul indian de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a reușit o nouă operație prin care a redat unui bărbat posibilitatea de a-și folosi din nou degetul mare!
BĂILE HERCULANE – Aproape 7 kilograme de fragmente vegetale, susceptibile a fi canabis, ridicate de la un bărbat din Domașnea!
REŞIŢA – Indemnizaţiile de asigurări de sănătate pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite, conform prevederilor actelor normative în vigoare. Termenul de depunere a cererilor de recuperare este 5 – 25 ale fiecărei luni!
CARAȘ-SEVERIN – „Din 9 milioane de lei primiți, facem reparații de 10 milioane”, declară președintele forului județean! Asta datorită economiilor realizate de Consiliul Județean (CJ)!
SCĂIUȘ – Timp de trei zile, Dan Beg a participat la târgul pe care Ministerul Agriculturii l-a organizat în curtea instituției cu prilejul primei ediții a zilei naționale a produselor românești. Producătorul din Scăiuș a fost singurul participant din Banat, standul său fiind vizitat de ministrul Petre Daea!


