REȘIȚA – Stația din cartierul reșițean Muncitoresc, scoasă la licitație… din nou. Poate va fi cu noroc!
CARAŞ-SEVERIN – E vorba despre firmele importante din judeţ, aflate pe lista actualizată a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF!
CARANSEBEȘ – Cu aceste cuvinte, ne referim la concertul de Anul Nou susținut pe scena casei de cultură a orașului de orchestra condusă de dirijorul Alexandru Petria, alături de tenorul Remus Alăzăroae și soprana Mihaela Marcu!
VÂRCIOROVA – Un incendiu a cuprins astăzi acoperişul unei case şi anexa acesteia, de aproximativ 200 de metri pătraţi, din satul Vârciorova, comuna Bucoşniţa!
REȘIȚA – Aproximativ 45 de țări vor participa la Campionatul Mondial de karate, ce se va desfășura la Cluj-Napoca, în…
CARANSEBEŞ – Cunoscutului interpret caransebeşean de muzică populară, Ştefan Isac, cel care, în ultimii ani, s-a dovedit a fi şi un prolific scriitor, i-a ieşit zilele trecute de sub tipar cea mai recentă carte, „Monografia satului Ilova”!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni au aplicat nu mai puțin de 489 de sancțiuni contravenționale în minivacanța de Anul Nou, valoarea totală a amenzilor fiind cu 14% mai mare decât în urmă cu un an!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale, sute de apeluri au anunțat urgențe provocate de materialele pirotehnice. Cele mai multe au fost însă medicale: digestive, respiratorii, persoane inconștiente sau căzute în locuri publice!
REȘIȚA – Fața sălilor de gimnastică și lupte s-a schimbat radical, având în vedere faptul că la începtului lui 2023 ploua înăuntru, iar acum sportivii se pot bucura de cele mai bune condiții de pregătire!
CARAŞ-SEVERIN – În acest an, Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ a dat media 10 la Bacalaureat pe judeţ! Mariana Ionela Muntian a obţinut un 10 plin!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai e mult până ce obiectivul va fi ridicat în curtea Spitalului Județean de Urgență din Reșița. Din motive tehnice, inițiativa atârnă din nou într-o semnătură ministerială!
BOZOVICI – Investiții prin PNDL 2 și AFIR aduc confort la Bozovici și Prilipeț. Stadiul actual este de 80%!
REȘIȚA – …cele trei surori ajung în sfârșit la Reșița, în stagiunea viitoare a Teatrului de Vest…
CARAȘ-SEVERIN – Este replica pe care dacă cineva mi-ar spune-o în viața asta, mi-ar crăpa obrazul de rușine. Oricui, dacă i s-ar spune asta, ar trebui să i se tulbure sufletul. Pentru simplul fapt că la baza educației oricărui om trebuie să existe principiul acesta, că în viață trebuie să fii OM!
REŞIŢA – Evenimentul a fost marcat în Parcul Tricolorului din Reşiţa alături de detaşamentul de onoare format din militari ai Batalionului 183 Artilerie Mixtă „General Ion Dragalina” din Lugoj, ai Inspectoratului de Jandarmi judeţean şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”!
CARAȘ-SEVERIN – Asta au reușit să tragă pe dreapta polițiștii, pe drumurile publice din județ. Totul în 25 iunie, cu o zi înaintea Zilei internațională împotriva consumului și traficului ilicit de droguri (26 iunie). Autoritățile ne-au vorbit despre cinci dintre ele!
CARAŞ-SEVERIN – Tinerii arhitecţi din Timişoara, ce derulează proiectul de salvare a Băilor Neptun, au trimis de curând o scrisoare deschisă Guvernului României. Peste 50 de specialişti în domeniu au semnat scrisoarea adresată Executivului, document prin care Asociaţia Locus solicită ajutor pentru salvarea clădirilor de patrimoniu din staţiunea Băile Herculane!
CARANSEBEȘ – Magica Balta Caransebeș nu a reușit minunea în care spera și a ratat promovarea! „Băltăreții” au terminat sâmbătă, 25 iunie, doar la egalitate, scor 0-0, partida retur cu CSO Retezatul Hațeg, din cadrul barajului pentru Liga 3!
REȘIȚA – Festivalul Național de babybaschet pentru copii născuți în anul 2012 și mai mici s-a desfășurat recent la Costinești!
