REȘIȚA – Maria Rață, jucătoare legitimată la ACS Sporting Banat, va lua parte în această vară la o nouă experiență…
REȘIȚA – Marți, 11 august, în jurul orei 11.00, jandarmii montani au fost chemați să intervină pe traseul turistic ce face legătura dintre Vârful Semenic și Gărâna, după ce o turistă de 64 de ani, cetățean francez cu domiciliul în Franța, s-a accidentat la nivelul gleznei și nu și-a mai putut continua deplasarea!
REȘIȚA – 1.496.920 de lei au fost acordați până în prezent sub formă de burse elevilor și studenților înscriși în învățământul dual din Reșița, în cadrul proiectului „Construire Campus Dual Banatul Montan Reșița“!
REȘIȚA – România a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la proba pe echipe de tenis de masă din cadrul IPA Games 2026, competiție internațională desfășurată la Wroclaw, în Polonia, unde au participat aproximativ 31 de țări și în jur de 100 de sportivi. Printre componenții echipei României s-a aflat și sportivul reșițean Deian Sorescu, legitimat în prezent la ACS Dumbrăvița, club care evoluează în Liga a II-a de seniori (Divizia B)!
CARAȘ-SEVERIN – Dintre acestea, 70 au fost reclamate prin 112! A și plouat cu 400 de sancțiuni contravenționale, 40 de…
CARANSEBEȘ – Cel puțin asta își propune pentru acest an noua directoare a Serviciului Public de Administrare, Întreținere și Reabilitare (SPAIR), Olimpia Onci-Isopescu, aflată de o lună la conducerea serviciului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Cele 10 stații de încărcare a mașinilor electrice instalate de Primăria Caransebeș printr-un proiect PNRR sunt funcționale!
REȘIȚA – CSM Reșița continuă campania de întărire a lotului și a anunțat transferul fundașului sârb Dušan Mijić, un jucător cu experiență internațională consistentă. În vârstă de 33 de ani, Mijić vine să aducă stabilitate și maturitate compartimentului defensiv al formației roș-negre!
CARAȘ-SEVERIN – Echipele cărășene de Liga a IV-a încep încet-încet să-și reia pregătirile în vederea noului sezon 2026-2027!
REȘIȚA – Incendiul a pornit la un utilaj, extinzându-se ulterior la celălalt, pe strada aflată în lucrări de asfaltare, fiind făcute cercetări pentru distrugere din culpă!
OȚELU ROȘU – Justificarea e că a vrut să folosească plăcuțele pe alt autoturism al cărui drept de circulație pe drumurile publice fusese suspendat. A doua zi după ispravă, a fost prins conducând fără permis vehiculul fără plăcuțe!
MEHADIA – Echipajele de salvatori din stațiunea Băile Herculane au intervenit, alături de ambulanță și Poliție, la locul accidentului!
CARAȘ-SEVERIN – În timp ce numărul mediu al pensionarilor a scăzut în primul trimestru cu 103 față de cel precedent, pensia medie a scăzut doar cu 3 lei!
REȘIȚA – CSM Reșița a încheiat Turneul Final al Campionatului Național de handbal pentru junioare IV pe locul 5, un rezultat care confirmă valoarea unei generații de excepție și a unui colectiv care a crescut împreună prin muncă, ambiție și pasiune pentru handbal!
CARAȘ-SEVERIN – De fapt, nu că ne-ar lăsa, ci chiar a făcut-o, după cum mărturisește Nelu Popa, care și-a aruncat năduful împotriva celui proaspăt propus pentru Palatul Victoria!
REȘIȚA – E Dani Călin urmașul lui Nelu Popa la Primăria Reșița? Deocamdată nu știm, dar ce știm sigur e că redactorul șef al JCS/Caon, Nina Curița, va încerca să afle răspunsul și la această întrebare, astăzi de la ora 18, la CAON Live! Păcănele, pariuri cu influenceri de pe Facebook, proiectele Reșiței, investiții mai mult sau mai puțin utile ori atât de mult blamații în ultimele zile senzori de parcare sunt alte chestiuni care vor fi dezbătute în această seară de la ora 18 în redacția CAON. Nina Curița și Dani Călin, față în față la CAON Live!
REȘIȚA – La rândul lor, unii dintre ei de abia așteaptă să se mute în cele 50 de apartamente moderne, rezultate în urma recompartimentării clădirii cu 90 de garsoniere!
SOCOL – Cetățeanul turc a încercat să intre în România, din Serbia, duminică, în jurul orei 17.45, fiind depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Socol, după ce după ce operatorul sistemului de supraveghere și monitorizare a observat o persoană care se deplasa dinspre graniță!
ADVERTORIAL. Clienții sunt responsabili pentru buna funcționare a instalației de utilizare a gazelor naturale din locuințe! Obligația de a efectua verificarea instalației la maximum doi ani și revizia la maximum zece ani, prin intermediul unui operator autorizat ANRE, revine clienților! Respectarea termenelor legale și remedierea eventualelor neconformități contribuie la prevenirea incidentelor și la evitarea întreruperii alimentării cu gaze naturale!
