REŞIŢA – Una dintre clădirile Colegiului Naţional „Mircea Eliade“ a fost reabilitată din punct de vedere energetic, investiţia ridicându-se la…
CARAȘ-SEVERIN – Două echipe ale Instituției Prefecturii documentează, în zonele afectate, efectele fenomenelor meteorologice periculoase!
CARANSEBEȘ – Primul mijloc de transport din cele patru achiziționate prin PNRR urmează să ajungă în aceste zile la Caransebeș!
ILIDIA – Datorită celor 60 de voluntari prezenți sâmbătă la Ilidia, alte două mori de apă vor măcina cea mai bună făină!
REȘIȚA – Trecătorii prin zona Pieței Reșița Sud observă cum avansează lucrările la modernizarea viitoarei parcări publice cu plată. Progresul…
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 9 aprilie, cu scorul de 1-0, partida cu CSM Deva, din etapa a II-a a play-off-ului de promovare al Ligii 3, Seria a VII-a! Unicul gol al meciului a venit pe final de joc, în minutul 88, când Valentin Lazăr a înscris cu capul din centrarea lui Ion Vasluian!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
OȚELU ROȘU – Ne referim la întreprinderea de la Oțelu Roșu și nu la utilajul cu același nume, care nu mai există!
CARAȘ-SEVERIN – Asta este valoarea netă a aprecierii muncii, aprobată de Guvernul României, cu care se speră creșterea nivelului de trai, reducerea sărăciei și a muncii la negru…
CARAȘ-SEVERIN – Ineditul spectacol „Eroul și frumoasa“ va putea fi urmărit, gratuit, cu începere de la ora 21:00, în Centrul Civic!
REȘIȚA – Este vorba despre proiectul referitor la demolarea blocului cămin nr. 1 și reabilitarea blocului cămin nr. 2, aflate în una dintre zonele încă gri ale orașului, dar a cărei transformare a început de aproape un an!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan ne dă o nouă veste bună din sfera guvernamentală, vizând investițiile în dezvoltarea infrastructurii!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul cărășean Ion Mocioalcă a făcut o scurtă radiografie a majorărilor de venituri și facilități impuse odată cu trecerea în noul an, precizând că „susținerea categoriilor vulnerabile și asigurarea echității sociale într-un moment economic foarte dificil reprezintă principalul motiv al intrării PSD la Guvernare“!
DIVICI – În urmă cu puţin timp, prin apel la 112, a fost semnalat faptul că o persoană s-a rătăcit cu barca pe Dunăre din cauza ceţii din zona localităţii Divici. Acţionează pompierii de la Moldova Nouă şi un echipaj al Poliţiei de Frontieră. Căutările se vor desfăşura cu barca!
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere șeful administrativului reșițean vizavi de consilierii sau politicienii care, prin interese ascunse, pun în pericol proiecte importante pentru județ sau pentru localitățile cărășene!
CARAȘ-SEVERIN – Asta reiese din datele provizorii ale recensământului din 2021, oferite publicității de INS. Date conform cărora, față de recensământul din 2011, cărășenii sunt mai puțini cu 48.991 locuitori. Este vorba despre o scădere de la 295.579 locuitori la 246.588, ceea ce transformă județul în „lider” național la scăderea populației ca procent din total, adică 16.6%!
CARAŞ-SEVERIN – Acestea au fost impresiile echipei de la Tăşuleasa Social, care a realizat grandiosul proiect Via Transilvanica. Pe final de an, reprezentanţii asociaţiei au ajuns cu cadouri în mai multe localităţi izolate din judeţ!
CARANSEBEȘ – Antrenorul emerit Cristian Dragomir este foarte mulțumit de prestația atleților de la Clubul Sportiv Școlar Caransebeș în anul 2022! Acesta speră ca sportivii care au dovedit că au potențial să primească sponsorizare pentru a putea participa la competițiile din 2023!
CARAȘ-SEVERIN – Împreună cu alte 3 județe, avem șansa să obținem 142 de milioane de euro, pentru 1.700 de kilometri de piste. Județul are felia de 685 de kilometri, pe 50 de milioane de euro!
CARAȘ-SEVERIN – 24 de unități școlare, din cele 33 selectate la nivelul județului, vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație, pentru a susține elevii și profesorii în procesul de învățare-predare!


