CARAȘ-SEVERIN – Vara aceasta sunt gata lucrările de apă și canal demarate în 2012 și vor fi refăcute drumurile. „Surpriză…
CARAȘ-SEVERIN – Este isprava unui tânăr mehedințean de 19 ani care, nu doar că dăduse-n patima vitezei, dar rămăsese deja fără permis…
CARANSEBEȘ – Caransebeșenii s-au întrecut în ratări pe stadionul din Teiuș, noua lor casă în acest sezon, dar până la urmă și-au pus primele trei puncte în cont, în debutul Ligii a IV-a!
CARANSEBEȘ – Pe simeze stau piese din colecția fotografică a lui Andrei Palade și grafica lui Ion Isăilă, reunite în expoziția prin care Muzeul Ororilor Comunismului în România (MOCR) transpune fenomenul nostalgiei revizitat prin analiza critică a prezentului!
CARAŞ-SEVERIN – Aproape 900 de copii din mediul rural vor beneficia de un suport alimentar în acest an şcolar, potrivit…
CARAȘ-SEVERIN – Alte două accidente rutiere s-au produs în această după-amiază, în urma cărora câte două persoane au fost rănite!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim din încă o serie de incendii de vegetație, într-unul dintre ele impresionând valoarea bunurilor salvate de forțele profesioniste!
CARAȘ-SEVERIN – În weekend, un cetățean român a fost surprins la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat, în vreme ce unul cu dublă cetățenie, română și americană, nu avea permisul internațional!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului rămâne circumspect vizavi de felul în care va fi gestionat în Caraș-Severin, după momentul octombrie, cel mai mare proiect de cicloturism din țară!
ANINA – Scriem asta cu referire la lucrările aflate în derulare la Muzeul Mineritului, de scoatere a rambleului din puț și din galerie!
REȘIȚA – Pe Dealul Golului sunt anunțate concerte și activități specifice pentru tineri de toate vârstele. Aceștia trebuie doar să vină cu prietenii, geaca de piele și bocancii care, dacă-s prăfuiți prin șantierele din oraș, cu atât mai bine!
CARAȘ-SEVERIN – Demarat anul trecut în comuna Prigor, proiectul „Turist în Banat” al Asociației Acasă în Banat, s-a încheiat de curând. Ultima acțiune a constat în montarea de indicatoare, panouri informative și hărți turistice fixe!
REŞIŢA – Andrei Bălbărău rupe pagini de catalog din 1965 şi le expune la salonul Artrom Steel Tubes!
CARAŞ-SEVERIN – În aşteptarea marelui eveniment de la Valeapai din luna iunie, când 30 de case vor fi zugrăvite de voluntari, cei de la Acasă în Banat au făcut şi câteva cercetări în arhivele bunicilor!
REȘIȚA – … sau o capodoperă realizată de Nicolae Ungar? Lupta pentru fresca de 20 de metri pătrați se ascute. Scriem asta cu referire la răspunsul pe care Alexandru Buzzi (foto), directorul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) a județului, l-a oferit ca urmare a afirmațiilor fiicei artistului!
REȘIȚA – CSM Reșița a cedat la limită vineri, 28 aprilie, scor 0-1, cu Șoimii Lipova, iar principala contracandidată a rosso-nerilor s-a apropiat la doar două puncte! David Pop a marcat pentru Lipova în finalul primei reprize. În continuare, Reșița este lider cu 51 de puncte, Lipova are cu două mai puține, iar pe locul al treilea se află Ghiroda și Giarmata Vii cu 45 de puncte!
CARANSEBEȘ – Fără ajutor de la nivel central, așa cum a primit spitalul din Reșița, cel din Caransebeș se pune încet-încet pe picioare. Măcar în privința datoriilor și a dotărilor prin proiecte europene!
REŞIŢA – Am surprins această imagine vineri după-amiază în zona Casei de Pensii, acolo unde oamenii PORR lucrează la consolidarea vechilor stâlpi de tramvai, aflaţi pe axul drumului!
REȘIȚA – Copilul teribil al poeziei reșițene a lăsat orașul cu poeți mai sărac. Drum lin în lumină!


