CARANSEBEŞ – Primarul Caransebeșului a parafat la București contractul de finanțare pentru noua creșă din municipiu, una de tip mediu,…
CARAȘ-SEVERIN – Iablanița a primit 94.000 de lei, iar Șopotu Nou 88.000. Reșița și Oravița s-au ales cu praful de pe tobă… adică cu 15.000, respectiv 10.000 de lei. Vorbim despre felul în care consilierii județeni au împărțit, în ședința de azi, cei 2,03 milioane de lei din cotele defalcate din impozitul pe venit!
REȘIȚA – Ne asigură de acest lucru chiar primarul Ioan Popa, după prima rundă de testări la care au fost supuse cele 13 tramvaie achizitionate de Primăria Reșița. Potrivit edilului, garniturile sunt în perfectă stare de funcționare!
CARANSEBEȘ – Actualul centru de vaccinare din Caransebeș, de la sala de sport a Școlii Generale 8 din cartierul Cazărmii, va fi mutat în Piața Gugulanilor, imediat după ce vor fi puse la punct ultimele detalii ce țin de buna funcționare a spațiului respectiv!
CARAȘ-SEVERIN – De multe ori, aș lua colțuri din diverse locuri ale județului și le-aș duce în marile galerii ale…
CARAȘ-SEVERIN – Societatea Eoliana Caraș care, din 2019, se ocupa de bacul de tip catamaran și de pontonul Baziaș 3, ambele proprietate a Consiliului Județean, a ajuns în incapacitatea de a opera serviciile contractate cu administrația județeană!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Este vorba despre bustul episcopului Valeriu Frențiu, care va fi turnat în bronz la începutul săptămânii viitoare. Se va întâmpla la o turnătorie din București, în una din zilele din intervalul 18-20 decembrie, după cum am reținut din spusele lui Eugen Petri, artistul sibian care a realizat bustul!
CARANSEBEȘ – Sunt vizate trotuarele de pe 9 străzi (Calea Severinului, Romanilor, Traian Doda, Cetății, Potocului, Gării, Traian, Căpitan Iancu Temeș și Poiana). Pentru acestea, Primăria Caransebeș a obținut o finanțare de 11,3 milioane de lei cu TVA prin Programul „Anghel Saligny”!
ORAVIȚA – Este vorba despre 15.528 de bucăți articole pirotehnice de divertisment, din categoriile F2 și F3, care prezintă risc mediu sau mic și sunt destinate utilizării în exterior, în spații deschise vaste. Artificiile și petardele au fost ridicate de polițiștii cărășeni de la un bărbat de 46 de ani din Oravița, care le-ar fi deținut fără drept!
REȘIȚA – Se spune că măreţia adevărată o regăseşti doar atunci când ai pierdut totul; mulţi pot străluci într-un palat, însă puţini o fac printre ruine. Iar unul dintre aceşti puţini a fost Mihail Gorbaciov!
REȘIȚA – Pe 16 septembrie, la ora 8:00 fix, vrea să plece hai-hui de la Casa Baraj până la Dunăre!
REȘIȚA – Sau expoziție „fulger” pe tema trenului ca inovație fabricată la Reșița și ca subiect de artă!
MOLDOVA NOUĂ – Clădirea Grădiniței cu Program Prelungit „Sf. Stelian“ din Moldova Nouă trece printr-un amplu proces de reabilitare energetică!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul cărăşean consideră că măsura creşterii salariului minim și a pensiilor de la 1 ianuarie este corectă şi logică!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 3 septembrie, cu scorul de 3-0, partida disputată în deplasare cu CS Gloria Lunca Teuz Cermei, joc din etapa a II-a din Liga 3, Seria VIII-a!
REȘIȚA – FC Progresul Ezeriș a pierdut la limită, sâmbătă, 3 septembrie, scor 0-1, cu ACSO Filiași, partida disputată pe stadionul Gloria, din etapa a II-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Unicul gol al meciului a fost marcat de Fotescu, în minutul 33!
REȘIȚA – După ce mulți reșițeni s-au plâns că trebuie să evite aglomerația cauzată de proiectul tramvaiului prin drumuri pline de gropi, primăria a reușit să repare o porțiune de drum în Mociur pentru a le oferi o alternativă viabilă!
REȘIȚA – Ministerul Culturii a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că Reşiţa este primul oraş din România care se alătură, începând de sâmbătă, reţelei globale UNESCO „Learning Cities” („Oraşe care învăţă”)!
REȘIȚA – 36 de apartamente, în patru clădiri independente, vor fi construite pe strada Scorușului. Reținem asta din referatul de aprobare pe care primarul Ioan Popa l-a întocmit la proiectul pus pe masa consilierilor locali, care l-au și votat în cadrul recentei ședințe de consiliu local!
