Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Este vorba despre peste 1,2 kilograme de droguri de mare risc, distribuite printr-o filieră în care au fost atrași tineri din Reșița, cantitate ridicată în urma a trei percheziții domiciliare derulate în municipiu!

„În 5 septembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – B.T. Caraș-Severin, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Reșița, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc. În urma activităților, au fost ridicate peste 1,2 kilograme de fragmente vegetale, susceptibile a fi canabis și un cântar electronic. 4 persoane au fost conduse la audieri, pe numele acestora fiind emise mandate de aducere, iar față de un bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit că, începând din anul 2019, un bărbat, de 49 de ani, din Reșița, stabilit în Spania, ar fi procurat și distribuit droguri de risc în județ, în activitatea infracțională  de distribuție și depozitare a drogurilor fiind atrași alți tineri din municipiu“.

Potrivit oamenilor legii, drogurile de risc ar fi fost procurate din Spania și introduse în țară „prin intermediul unor firme de transport persoane și colete, ulterior fiind distribuite engros în rândul tinerilor din județul Caraș-Severin. Bărbatul de 49 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, a fost reținut, pentru 24 de ore“, urmând să fie prezentat unui judecător din cadrul Tribunalului Caraș-Severin, cu propunere de arestare preventivă.

„Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La acțiuni au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin“, transmite IPJ CS.

JCS-Antoniu Mocanu