Borcean a semnat cu Compania Națională de Investiţii - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Primarul Caransebeșului a parafat la București contractul de finanțare pentru noua creșă din municipiu, una de tip mediu, conform Programului național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării!

Creșa, cu o capacitate de 70 de locuri, va fi ridicată în zona Racoviță, lângă serele primăriei, va avea parter, panouri solare și fotovoltaice, pe un teren de 9.000 de metri pătrați, unde se vor amenaja spații verzi, locuri de joacă și de parcare. Valoarea totală investiției este de 11,7 milioane de lei.

„Tot legat de învățământ, de învățământul preșcolar, o creșă ultramodernă se va construi prin CNI în cartierul Racoviță și va avea în grijă circa 60 de copii preșcolari. E o investiție care lipsea municipiului Caransebeș, în momentul de față construcții destinate și dotate la standardele actuale nu există în municipiul Caransebeș și în întreg județul, astfel că e extrem de binevenită o astfel de investiție. Contractul este semnat, există deja un constructor pe care îl așteptăm să se prezinte și să dea primele lopeți în zona Racoviță”, a declarat primarul Felix Borcean.

Constructorul la care se referă Borcean este asocierea de firme MAGNUM CONSTRUCT PROIECT SRL din Măgurele (care în 2021 a avut 13 angajați) – PROFESIONAL SMART CONSTRUCT (1 angajat în 2021) – ROMART ASIST (2 angajați în 2021), care a reușit să ia fața la licitație altor constructori din Timișoara, Arad sau București.

JCS-Răzvan Mihalcea