Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Și nu oricum, ci cu autobuze electrice, achiziționate de Primăria Caransebeș într-un proiect dezvoltat în parteneriat cu cele două comune limitrofe. În acest sens, cei trei edili, Felix Borcean, Gheorghe Coilă și Cosmin Belci au semnat vineri documentul prin care se înființează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Caransebeș, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică!

Caraş-Severin, Romania









Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Patru echipe de baschet, la nivel de juniori, s-au întrecut sâmbătă, 7 septembrie, la Cupa Banatului Montan, desfășurată la sala de sport a Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița! Au participat clubul organizator, CS Ciocan Cristina Reșița, BC Best Arad, CS Victoria Arad și CS Heart Drobeta Turnu Severin, acesta fiind și ultimul turneu de verificare înainte de începerea campionatului!

POJEJENA – Primăria Pojejena a semnat contracte de finanțare pentru imobile aflate în bătaia ploii. Exprimarea nu este o figură de stil, ci realitatea cu care se confruntă clădirile a căror principală problemă este acoperișul foarte vechi. Context în care vorbim la modul cel mai serios despre apă de ploaie, dar și despre umbrela pe care primăria o deschide deasupra clădirilor în cauză!