MOLDOVA NOUĂ – Dacă până nu demult reprezentanții spitalului din oraș s-a axat pe consolidarea echipei de cadre medicale, în…
REȘIȚA – Totul s-ar fi întâmplat în cadrul unei petreceri care ar fi scăpat de sub control, victima, component al lotului național de juniori care se pregătește la Reșița, fiind supusă unor orori greu de imaginat!
CARANSEBEȘ – Atleții caransebeșeni, pregătiți de antrenorul Cristian Dragomir, au participat la trei competiții la București, Botoșani și Arad!
CARAŞ-SEVERIN – Romeo Dunca: „Am spus mereu că eu cred în justiţie! Mă întreb de unde vor plăti primarii Maralescu…
CARAȘ-SEVERIN – PNRR pare o pușculiță pregătită pentru toate nevoile care ne rod de ani buni, iar deputatul cărășean Dumitru Rujan adaugă o nouă prioritate finanțabilă pe listă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Planurile de lucrări pentru Centrul Civic ar trebui să se încheie atunci, după alegeri, când arteziana va fi repornită, iar în apropierea sa va fi amplasată statuia maestrului care i-a dat viață!
ANINA – Fie că a căzut în viteză sau în freză, omul ar fi fugit de polițiști. Pățitul, aburit de alcool, s-ar fi împiedicat și a căzut, în trezire dând vina pe oamenii legii. Poliția județului sare cu explicațiile, oferind dovada alcooltestului…
MOLDOVA NOUĂ – Din fericire, până la sosirea pompierilor, cei aproximativ 30 de elevi au reușit să iasă singuri din interiorul vehiculului, scăpând în siguranță!
REŞIŢA – O placă de zinc tipografic, turnată pe suport din lemn, exponatul lunii la muzeul reșițean. Suportul a fost cioplit în 1930 într-un atelier din oraș și înfățișează în oglindă o reclamă la un nou tip de tocuri de pantofi comercializate de firma „Palma”. Vorbim așadar de o „strategie de marketing” de acum aproape 100 de ani!
REȘIȚA – Actorii tineri au un viitor mare. De aceea este foarte important ca ei să fie susținuți, iar susținerea trebuie să vină atât din partea teatrului, cât și din partea autorităților. Astfel, teatrul reșițean poate deveni unul european. Sunt idei susținute de regizorul Sandu Grecu despre colectivul teatrului reșițean!
REȘIȚA – Directorul Clubului Sportiv Municipal Reșița, Rusalin Fîc, a făcut bilanțul medaliilor câștigate la competițiile din 2022!
LUPAC – AFC Voința Lupac s-a despărțit după doar câteva luni de antrenorul Lucian Dobre!
REŞIŢA – Una dintre clădirile Colegiului Naţional „Mircea Eliade“ a fost reabilitată din punct de vedere energetic, investiţia ridicându-se la peste 3,3 milioane de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Banii vin în special pentru soluții de digitalizare și de monitorizare și vor ajunge la Caransebeș, Băile Herculane, Armeniș, Brebu Nou și Ciclova Română!
CARAȘ-SEVERIN – Este ideea exprimată de oamenii de cultură cu care am discutat despre faptul că, anul acesta, Timișoara este Capitală Culturală Europeană. Locurile unice din județ și evenimentele organizate în diverse locații pot atrage o parte dintre turiștii care vor veni în număr mare anul acesta la Timișoara. Asta înseamnă promovare și câștig pe toate planurile pentru Caraș-Severin!
REȘIȚA – Alo! Măria sa, Publicul? Eu sunt Ioana, actriță a teatrului reșițean. Vă invit în acest weekend la „Hoțul din pendulă”, comedia programată duminică la ora 19!
SEMENIC – Municipalitatea reșițeană a scos la licitație, pe 190 de milioane de lei, proiectarea specializată, asistența tehnică și execuția lucrărilor aferente Dezvoltării Zonei Turistice Semenic. Criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate preț, iar ofertele vor fi deschise electronic, pe SICAP, precum într-o poveste cu iz de idilă, chiar de Ziua Îndrăgostiților, 14 februarie!
BOCȘA – Dacă până acum am tot vorbit despre startul protocoalelor, în sfârșit startul trece la faza… hârtiilor!
