Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Parchetul de pe lângă Tribunalul cărășean a dispus continuarea urmăririi penale în cazul bărbatului de 29 de ani din Mehedinți, Mitică Arbănaș, care și-a înjunghiat concubina de 32 de ani, Delia Roxana Păiuși, din Constantin Daicoviciu, după care a lăsat-o fără suflare pe un câmp din Căvăran. Bărbatul este cercetat pentru omor calificat!

Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARANSEBEȘ – Sute de caransebeșeni au întâmpinat Noul An în stradă, la spectacolul de muzică, lasere și artificii pus în scenă în zona centrului istoric, care s-a umplut cu puțin timp înainte de miezul nopții. Nu au lipsit șampaniile, urările de „La mulți ani” și săruturile între îndrăgostiți, pentru că după focurile de artificii unii să se îndrepte către case pentru a continua petrecerea, alții spre localurile care au organizat astfel de evenimente!

REȘIȚA – Studentele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au câștigat sâmbătă, 8 octombrie, cu scorul de 32-29, împotriva celor de la ACS Liviu Rebreanu Turda! Elevele lui Cristian Busuioc au fost conduse în partea secundă cu cinci goluri, au reușit să egaleze, pentru ca în final să se impună la trei goluri diferență. În urma acestui succes, CSU a urcat până pe locul 5, cu 6 puncte!

CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș a câștigat vineri, 7 octombrie, cu scorul de 1-0, partida cu CS Gilortul Târgu Cărbunești, în etapa a VII-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Ezerișul a spart „gheața” ș a obținut astfel prima victorie din campionat, chiar în fața liderului!

CARAȘ-SEVERIN – Vineri după-amiază, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au depistat pe DN6, în zona localității Slatina- Timiș, un autoturism înmatriculat în județul Caraș-Severin, al cărui conducător auto era căutat de autoritățile din Ungaria, pe numele bărbatului fiind emis un mandat european de arestare pentru trafic de migranți!