REȘIȚA – Compania germană este partenerul Primăriei Reșița pentru insulele ecologice prin PNRR. Este vorba despre proiectul prin care se…
REȘIȚA – Luptătorii români sunt prezenți la Gimnaziadă! România participă în aceste zile la ISF U18 Gymnaziade, ce are loc la Manama (Bahrain). Printre aceștia, și reșițeanul Brian Techerean!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 11, în deplasare, cu Metaloglobus București, în etapa a XI-a a Ligii 2! Rosso-nerii au un moral excelent după ce în partida precedentă au trecut de Corvinul, în timp ce Metaloglobus a remizat pe terenul echipei Metalul Buzău. CSM Reșița este pe locul 3, cu 20 de puncte, iar Metaloglobus ocupă poziția a 5-a, cu 16 puncte!
CARANSEBEȘ – Constructorul s-a apucat de treabă și a demarat primele lucrări necesare pentru realizarea noului loc de joacă situat în fața Polivalentei din cartierul Pipirig. S-a trecut la împrejmuirea șantierului și la turnarea fundațiilor, pentru ca în primăvară să se continue cu restul lucrărilor, valoarea totală a investiției realizate doar din bugetul local fiind de 500 de mii de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Situația înregistrată în primele 11 luni ale acestui an a fost prezentată de Poliția județului, după o nouă săptămână de controale în această direcție. Contrar unor credințe, trasul pe dreapta are și efecte pozitive. Mai grav e când pozitive sunt rezultatele oferite de tehnica specială la care sunt supuși conducătorii auto, pentru consumul de alcool sau droguri!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Handbaliștii pregătiți de Marius Bahan și Cristian Ionescu au învins sâmbătă, 19 octombrie, în Sala Polivalentă, cu scorul de 32-29 (15-14) liderul CSM Oradea, în etapa a VI-a a Diviziei A, Seria A!
REȘIȚA – Înființate în baza unui proiect finanțat prin PNRR, două centre vor fi amplasate pe străzile Grădiște și Vântului. Cele două centre pe care Primăria Municipiului urmează să le amenajeze până la 30 septembrie 2025 urmează să asigure colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate direct de la cetățeni!
REȘIȚA – CSM Reșița, după succesul la limită cu 1-0 în fața Corvinului Hunedoara, a urcat pe locul 3 în clasamentul Ligii 2! Chiar și așa, Flavius Stoican a spus că nu se îmbată cu apă rece în urma acestei victorii importante și că CSM Reșița va trata la fel de serios și jocul cu Metaloglobus din etapa următoare!
REȘIȚA – După trilogia „Orașul de foc”, regizorul Sabin Dorohoi lucrează la un nou proiect de promovare a Banatului. E ceva nou pentru el, întrucât vrea să cuprindă toate anotimpurile alături de o parte a evenimentelor care se petrec în județ. Printre acestea, recent încheiatul festival de rock Custom, acolo unde l-am întâlnit pe Sabin la datorie cu aparatul de filmat. A fost prilejul perfect pentru a discuta despre activitatea sa curentă!
CARAȘ-SEVERIN – Iar o acțiune în cascadă, pe DN 6, s-a soldat cu două fapte penale, ambele în dosarul aceluiași conducător de ATV, care n-avea nici permis și, deși „a înverzit fiola“, n-a fost de acord să-i fie recoltate probe!
REȘIȚA – Cel mai important obiectiv investițional al Reșiței este din nou ținta hoților, de această dată oamenii legii reușind să prindă în flagrant amatorii de amortizoare din cauciuc de la linia de tramvai chiar când le încărcau într-o mașină!
CARAȘ-SEVERIN – „La anul, o să vă batem la județ cum v-am bătut la Reșița!“, a promis Nelu Popa, la Consiliul Județean, după ce opoziția, sub bagheta lui Ioan Crina, a blocat importante alocări bugetare, tratând cetățenii cu indiferență!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 21 de puncte de prim ajutor și revitalizare au fost deschise pentru a-i ajuta pe cărășeni să facă față perioadelor caniculare. În vreme ce municipiile județului au câte două, Bocșa are 7!
ROMÂNIA. De ce ne era teamă nu am scăpat! Avem cel mai slab început de mandat al unui prim-ministru!
BANAT – Deși ziua Banatului este considerată data de 21 iulie, dată la care în 1718 s-a semnat pacea de la Pojarevăț, aniversarea a fost marcată în avans sâmbătă, 15 iulie, la sediul Casei de Presă și Editură „Libertatea” (CPEL) din Panciova, Serbia!
CARAŞ-SEVERIN – În acest weekend de foc, la Valeapai s-a desfăşurat a doua etapă şi ultima a evenimentului Color the Village (Colorează satul)! Echipa de la Acasă în Banat împreună cu cei 50 de voluntari şi-au atins obiectivul: 30 de case zugrăvite!
CARAȘ-SEVERIN – Situația de necrezut, alături de prezența la lucru a unui polițist, lipsa de respect cu care este tratat sau faptul că soțul vrea să plece de acasă – sunt doar câteva din năzbâtiile reclamate la 112, care au fost amendate pe măsură!
REȘIȚA – Unul dintre vehiculele pe șine, aflat pe Bd. Republicii, a fost „pictat” cu grafitti. S-a întâmplat în decursul nopții de duminică spre luni, în intervalul orar 03:00-03:40!


