Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Constructorul s-a apucat de treabă și a demarat primele lucrări necesare pentru realizarea noului loc de joacă situat în fața Polivalentei din cartierul Pipirig. S-a trecut la împrejmuirea șantierului și la turnarea fundațiilor, pentru ca în primăvară să se continue cu restul lucrărilor, valoarea totală a investiției realizate doar din bugetul local fiind de 500 de mii de lei!

„De câteva zile au început lucrările de împrejmuire și turnare fundații pentru noul loc de joacă din cartierul Pipirig, care va conține doar echipamente premium, de cea mai bună calitate! Pe lângă echipamente, se va amenaja și zona verde, se vor planta arbori, se vor monta bănci și coșuri de gunoi, iar în jurul echipamentelor de joacă va fi turnată o suprafață cauciucată. Durata de implementare a proiectului este 6 luni”, au anunțat reprezentanții municipalității.

Potrivit primarului Felix Borcean, la finalul lucrărilor, locul de joacă va arăta așa cum trebuie să arate un astfel de spațiu pentru copii: „Locul de joacă va fi unul deosebit, cu aparate de joacă din materiale superioare și de calitate”.

Tot în aceste zile, la câteva sute de metri de distanță de locul de joacă, strada George Buitu a intrat într-un amplu proces de reabilitare. A fost asfaltată partea carosabilă și trotuarele, au fost create noi locuri pentru parcare și au fost delimitate spațiile verzi prin borduri. Lucrările vor fi reluate și pe cealaltă porțiune de stradă atunci când starea vremii o va permite, mai spun reprezentanții administrației locale.

JCS-R.M.