REȘIȚA – CSM Reșița, secția de arte marțiale mixte de contact, a participat la Campionatul Național organizat de FRFK la…
MOLDOVA NOUĂ – Săptămâna aceasta, până vineri, 26 iulie, împătimiții sportului-rege sunt așteptați să se înscrie pentru a lua parte la o nouă ediție a campionatului de minifotbal „Cupa de vară”, eveniment cu tradiție în Moldova Nouă!
CARAȘ-SEVERIN – Prefectul Ioan Dragomir a trecut în revistă stadiul în care se află acum, în toiul verii, Arsenal SA, combinatul de la Oțelu Roșu și fostul Moldomin!
REȘIȚA – Producția începe în primăvara lui 2023. CV-uri se primesc pe adresa [email protected]! În prima fază vor fi angajați 100-150 de oameni, numărul angajaților urmând a crește treptat până spre 600, după cum declara directorul EMZ, Thomas Hanauer, în momentul demarării lucrărilor la viitoarea fabrică de pe Valea Țerovei!
CARANSEBEŞ – Asta i–a răspuns, printre altele, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, lui Sorin Grindeanu, în replică la atacul…
CARAȘ-SEVERIN – Munţii Ţarcu au fost acoperiţi de primul strat de nea din această toamnă. A nins la peste 1800 m. Imaginile postate pe Muntele Mic Online sunt de poveste şi sunt surprinse la o stână de pe Muntele Baicu, cu animalele căutând hrană prin stratul subţire de omăt!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Asta se întâmplă în Caraș-Severin, unde oamenii legii au verificat felul în care patrupedele sunt cazate la padocuri!
REȘIȚA – Pe sensul de urcare, înspre Muncitoresc, se circulă de astăzi pe linia de tramvai de firul din stânga!
CARAȘ-SEVERIN – Pe terenurile comunei vor străluci în soare, în următorii ani, peste 700.000 de panouri solare, cu o putere instalată de peste 400 MW!
REȘIȚA – … sau o capodoperă realizată de Nicolae Ungar? Lupta pentru fresca de 20 de metri pătrați se ascute. Scriem asta cu referire la răspunsul pe care Alexandru Buzzi (foto), directorul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) a județului, l-a oferit ca urmare a afirmațiilor fiicei artistului!
REȘIȚA – CSM Reșița a cedat la limită vineri, 28 aprilie, scor 0-1, cu Șoimii Lipova, iar principala contracandidată a rosso-nerilor s-a apropiat la doar două puncte! David Pop a marcat pentru Lipova în finalul primei reprize. În continuare, Reșița este lider cu 51 de puncte, Lipova are cu două mai puține, iar pe locul al treilea se află Ghiroda și Giarmata Vii cu 45 de puncte!
CARANSEBEȘ – Fără ajutor de la nivel central, așa cum a primit spitalul din Reșița, cel din Caransebeș se pune încet-încet pe picioare. Măcar în privința datoriilor și a dotărilor prin proiecte europene!
REŞIŢA – Am surprins această imagine vineri după-amiază în zona Casei de Pensii, acolo unde oamenii PORR lucrează la consolidarea vechilor stâlpi de tramvai, aflaţi pe axul drumului!
REȘIȚA – Copilul teribil al poeziei reșițene a lăsat orașul cu poeți mai sărac. Drum lin în lumină!
CARAȘ-SEVERIN – Nu zicea greșit președintele Consiliului Județean când afirma că „decât un doctor foarte priceput, dar care are lipsă de interes, mai bine un fotbalist care își dorește să schimbe în bine ceva!“ Iar schimbarea s-a făcut fix astăzi, 28 aprilie, în ședința Consiliului de Administrație al spitalului, când Viorel Lolea a preluat frâiele discuțiilor, fiind votată demiterea Alinei Stancovici și a întregii conduceri a unității sanitare!
VEST – Drumuri şi Poduri Banat, firmă ce face parte din grupul MAXAGRO, efectuează lucrări pe DN 6 având în dotare finisorul SUPER 1900-5(i), care este şi primul finisor din România ce face parte din generaţia a 5-a Vogele!
CARAŞ-SEVERIN – 200 de rezervişti din judeţ au participat în această săptămână la un exerciţiu de mobilizare!
CARANSEBEȘ – Așa cum am scris încă de la începutul săptămânii, impozitele și taxele s-au mărit și la Caransebeș. Nu pentru că așa ar fi vrut consilierii locali, ci pentru că așa prevede Codul Fiscal: indexarea cu rata inflației. Care nu a fost una mică, 13,8 la sută!
REȘIȚA – Lavinia Ungar luptă pentru salvarea frescei de la parterul Camerei de Comerț (CC), pictată de tatăl său acum mai bine de 15 ani!
