Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Deși infracționalitatea în mediul școlar cărășean este în scădere, realitatea continuă să fie surprinzătoare. Anul trecut, au fost înregistrate 29 de evenimente (cu 8 mai puține decât în 2022), în urma cărora au fost înregistrate 30 de infracțiuni, în incinta unităților de învățământ preuniversitar. Cele mai multe incidente, 24, s-au produs în mediul urban, în vreme ce doar 5 la sate!

BUCUREȘTI – Meciul cu Guvernul României, jucat în deplasare de oțelarii de la Reșița și Slatina, s-a încheiat cu rezultatul așteptat. De luni se vor debloca conturile atât pentru plata salariilor, dar și pentru intrările necesare ca urmare a vânzării produselor. Toate plățile și livrările de produse se vor face însă sub supravegherea statului! În termen de zece zile, statul va impune un reprezentant în adunarea generală a societății. Impunerea se va face în baza…

CARANSEBEȘ – Nu toate, doar câteva care vor fi reabilitate energetic, asta dacă proiectul depus de Primăria Caransebeș va primi finanțare! Proiectul a ajuns zilele trecute pe masa aleșilor locali, care și-au dat acordul pentru a fi depus în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 1 – Schema de granturi pentru eficienta energetica și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale. Cum aleșii locali nu au avut nimic de obiectat,…

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARANSEBEȘ – Sunt două din cele nouă străzi din Caransebeș pe care demarează modernizarea trotuarelor, primarul Felix Borcean semnând luni contractul cu firma care se va ocupa de lucrări. Pe celelalte, treptat, începând din această primăvară, în funcție de finalizarea lucrărilor de apă și canal derulate de AquaCaraș pe străzile respective!

CUPA MONDIALĂ – Qatar 2022 va fi a douăzeci și doua ediție de Campionat Mondial, competiție care se joacă o dată la patru ani, începând cu anul 1930. Meciul de deschidere va fi duminică, 20 noiembrie, de la ora 18 (TVR 1), între Qatar și Ecuador, pe stadionul „Al Bayt“, care a fost inaugurat în 2020 și care are o capacitate de 60.000 de locuri!