RĂCĂȘDIA – Zona centrală din Răcășdia și sala de sport sunt gata. Urmează tradiționalul târg agricol!
CARAŞ-SEVERIN – Cea pentru mall-ul din Reșița vizează în schimb o suprafață utilă echivalentă cu totalul celei autorizate în semestrul I din 2023!
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
REŞIŢA – Marţi a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean în cadrul căreia s-a aprobat, în unanimitate, propunerea managerului interimar de revocare a membrilor Comitetului Director. Medicul Cosmin Librimir şi-a ales o echipă nouă!
REȘIȚA – Cea de-a treia ediție a campaniei „Adoptă un salon“, vizând Staționarul III al spitalului reșițean, a debutat săptămâna…
CARAȘ-SEVERIN – Cristina Neagu și celelalte componente ale echipe naționale au de astăzi un nou antrenor!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Presa scrisă e pe ducă. Va dispărea într-un an-doi, căci cine ar mai vrea să frece hârtia când are touchscreen? Nu mai are scăpare! Sună familiar? Așa și trebuie, căci acest verdict apocaliptic îl auzim în fiecare an: gata, totul online! Dar cum-necum, parcă pentru a le face în ciudă acestor profeți ai mass-media, cărțile și ziarele se încăpățânează să supraviețuiască!
REȘIȚA – Și Consiliul Local Reșița a aprobat înființarea Asociației „Club Sportiv Muncitoresc Reșița“. Spre deosebire de Consiliul Județean, care a rezolvat subiectul asocierii în două ședințe, ordinara din 28 martie și extraordinara în 8 aprilie, Consiliul Local a adoptat hotărârea, operativ, fără vreo urmă de patimă microbistă!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru o mână de oameni din Ineleţ, viaţa merge mai departe, cu bune şi cu rele. Şi cei care fac ca povestea să continue sunt inimoşii voluntari ai unei asociaţii din Timişoara!
REȘIȚA – Cei doi au obținut, la testarea cu Drugtest, un rezultat pozitiv pentru THC, în mașinile conduse de ei fiind găsite fragmente vegetale verde-oliv, învelite în folii de staniol!
CARANSEBEȘ – A fost spectacol total în Balta Sărată, în fața unor tribune pline care i-ar fi făcut invidioși chiar și pe cei de la Liga 3. Iar spectatorii au avut ce vedea: cinci goluri și multe alte ocazii ale gazdelor, replica Bistrei fiind una palidă, deși era considerată de tabăra caransebeșeană drept cea mai în formă echipă a Ligii a IV-a!
CARAŞ-SEVERIN – … este maşina care conduce în luna februarie clasamentul înmatriculărilor auto în județ!
CARAȘ-SEVERIN – Dezvoltarea așteptată pe Nedeia și Semenic întârzie să apară, iar șeful județului acuză, în primul caz, corifeii PSD, iar în cel de-al doilea opoziția care blochează aceste proiecte, supunându-le incertitudinii!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 21 de infracțiuni și de 181 de contravenții au fost constatate anul trecut, arătând atât abuzuri și cruzime asupra necuvântătoarelor, cât și nereguli legate de patrupedele periculoase!
CARAȘ-SEVERIN – 78 de noi contracte, valorând 888,78 de milioane de lei, au primit semnătura necesară finanțării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Pe listă se regăsesc și două proiecte din județul nostru!
REȘIȚA – La Campionatele Naționale de atletism Under 18 și Under 20, sportivii reșițeni antrenați de Irinel Dumitru și Octavian Bârsanu au reușit să obțină rezultate notabile, clasându-se de mai multe ori pe podium!
OȚELU ROȘU – Antrenorul clubului Complex Gym Oțelu Roșu, Adrian Lungu, s-a declarat nemulțumit de faptul că nu se aplică legea privind premierea sportivilor cu rezultate notabile!
CARAŞ-SEVERIN – După două luni de scădere, rata anuală a inflaţiei şi-a reluat creşterea şi a ajuns la 15,5%!
REȘIȚA – Monumentul lui Herglotz este locul devoțiunii credincioșilor în perioada Postului Mare. Tradiția, respectată și anul acesta, datează din 1924!
