CARAŞ-SEVERIN – Cei de la DRDP Timişoara continuă lucrările de punere în siguranţă a versantului pe DN 57. O nouă…
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă salariile medicilor au fost reglate la nivel european, fiind peste media națională, nemulțumirile pleacă de la slaba recompensare a gărzilor!
CICLOVA ROMÂNĂ – Proiectul de asfaltare străzi, aflat în lucru în centrul de comună, a ajuns la stadiul de 80%. Din declarația primarului Cătălin Golu reținem că este vorba o investiție finanțată prin PNDL 2, în valoare inițială de 900.000 de euro, supusă însă ajustărilor impuse de evoluția prețurilor!
CARAŞ-SEVERIN – Aceasta este precizarea făcută de specialiştii de la Apele Române Banat ca urmare a unor imagini apărute pe…
BERZASCA – Acesta este avertismentul jandarmilor de la Gruparea Mobilă Timişoara care vor supraveghea, alături de celelalte forţe de ordine, festivalul de la Berzasca, din perioada 15-17 iulie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – În urmă cu puțin timp, pe Centura Ocolitoare a Municipiului Caransebeș s-a produs un grav accident rutier soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor șase. În accident au fost implicate 3 autoturisme, iar în acest moment cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul!
CARAȘ-SEVERIN – În acest weekend au curs dosarele penale pentru alcool sau alte substanțe interzise la volan, unele dintre ele fiind pentru fapte comise pe DN 6, chiar de șoferi de TIR!
CARAȘ-SEVERIN – Între cei doi, ambii studenți, ar fi izbucnit o ceartă pe fondul geloziei, în urma căreia tânărul de 23 de ani a luat un cuţit de bucătărie şi a înjunghiat-o pe prietena sa în zona gâtului!
CARANSEBEȘ – Caransebeșeanul și cățelușa lui Ciobănesc Belgian Malinois, adică unitatea canină de salvare de la Caransebeș, sunt de câteva zile în Turcia, în zona orașului Antakya, unul dintre cele mai afectate de devastatorul cutremur!
REȘIȚA – Nu ne referim la legenda meșterului Manole, ci la picturile murale care, de câțiva ani, apar pe zidurile Reșiței, culoarea înlocuind astfel griul de altădată. Multe dintre ele au fost fotografiate de artistul Petre Dalea, iar patru picturi murale ale Reșiței apar în cartea „Viața zidurilor în spațiul public”. Carte pe care Petre Dalea a prezentat-o recent reșițenilor!
LUPAC – AFC Voința Lupac a pierdut sâmbătă, 11 februarie, scor 2-4, amicalul cu Phoenix Buziaș, joc disputat pe terenul sintetic din Valea Domanului! Pentru Lupac au înscris Giurică și Urdea, iar de cealaltă parte au marcat Chistrugă, Pădurariu, Roşus şi Matiş!
REȘIȚA – … și cu numele scris în antologia „O sută și una de poezii”, editată de Academia Română. Lucru care spune mult, dacă nu chiar totul, despre valoarea poetului care pe 11 februarie 2020 își îndrepta pașii pe drumul fără întoarcere!
CARANSEBEȘ – E vorba de Compartimentul Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, unde medicul indian Singh Bhupinder a reușit să-și capaciteze prietenii să investească o importantă sumă de bani pentru un loc precum în străinătate!
REŞIŢA – „Cu un pic de ajutor de la sistem, cred că dacă ne pornim, nu ne mai oprim!”, crede antreprenorul și omul de televiziune originar din Reşiţa. Asta deoarece oraşul are un mare potenţial, dat de zona geografică în care se află şi de forţa de muncă de care dispune!
POIANA MĂRULUI – S-a întâmplat pe un drum izolat, între Poiana Mărului și Muntele Mic, unde mașina fetei staționa încă de vineri dimineața și doar intervenția polițiștilor a făcut ca totul să nu se transforme într-o tragedie!
REȘIȚA – Super Bowl 57, unul din cele mai urmărite evenimente sportive de pe planetă, se va disputa anul acesta între Kansas City Chiefs şi Philadelphia Eagles, iar Locos împreună cu Primăria Reșița au contribuit ca acest meci să poată fi văzut live de către iubitorii fotbalului american din Reșița, pe gratis!
BREBU – Nepăsarea de decenii față de căile ferate își spune încă o dată cuvântul printr-un nou episod prin care au avut de trecut călătorii. Locomotiva trenului de călători 9163 Caransebeș-Reșița s-a defectat (s-a rupt pantograful), la kilometrul 22+600 (în localitatea Brebu)!
REȘIȚA – Mai exact 1062, la campionatele naționale și internaționale oficiale, în cei 18 ani de activitate!
