Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – În urmă cu puțin timp, pe Centura Ocolitoare a Municipiului Caransebeș s-a produs un grav accident rutier soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor șase. În accident au fost implicate 3 autoturisme, iar în acest moment cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul!

Potrivit ISU, în cele 3 autoturisme implicate se aflau 12 persoane: „Pentru salvarea victimelor, la fața locului au fost mobilizate 4 echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu 1 autospecială de lucru cu apă și spumă, 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță pentru transport personal și victime multiple și 1 ambulanță SMURD, precum și 2 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin. În urma evenimentului au rezultat 7 victime: în primul autoturism – 3 victime, dintre care 1 încarcerată (șoferul), conștiente și cooperante; în cel de-al doilea autoturism – 4 victime, dintre care 3 încarcerate, 2 conștiente și 1 inconștientă (șoferul). Din nefericire, în ciuda eforturilor echipajelor, victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 38 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul declarând decesul acestuia. Celelalte 6 persoane, după ce au fost extrase și evaluate medical la fața locului, au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. În cel de al treilea autoturism se aflau 5 persoane, dintre care 2 minori, care nu au necesitat îngrijiri medicale.“

JCS-A.M.