REȘIȚA – 60 de biciclete stau, zilnic, la dispoziția reșițenilor, între orele 8-22, în șapte stații din oraș!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a sesizat Serviciul Teritorial Timișoara al DNA despre posibila mituire electorală a unora dintre primari, cu bani din impozitele cărășenilor, pentru a trece în barca PSD!
REȘIȚA – Sorin Mircea era copil atunci când, duminica, tatăl îl lua de mână și-l ducea în uzină. Îl fascina mișcarea ca un adevărat dans cu care grupul de oțelari destupau furnalul ca să curgă șarja!
BĂUȚAR – La Băuțar, apa curge în reluare, canalizarea vine sub presiune. Oamenii așteaptă însă Ruga!
POJEJENA – 7 persoane – dintre care 3 adulți și 4 copii – au ajuns la spital în urma unui accident produs pe DN 57, în zona localității Pojejena, raportat la 112!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Atât șeful județului, cât și șeful grupului PNL din CJ arată că vor acționa în cele două direcții în cadrul unei noi ședințe extraordinare a Consiliului Județean!
CARANSEBEȘ – Cele două fete și-au scris poezia de cartier în bătaie, aproape de Colegiul Național „Traian Doda“, pe strada Vasile Alecsandri din municipiu, cândva prin 11 martie, imaginile ajungând pe internet. Acolo le-au văzut și polițiștii, care au demarat cercetările în acest caz!
CARAȘ-SEVERIN – La liberali – atmosferă irespirabilă, la social-democrați – un ocean de pace, prietenie și recunoștință eternă!
CARAȘ-SEVERIN – Începând din 1 februarie, certificatul de cazier judiciar poate fi obținut online, prin platformele ghișeul.ro și hub.mai.ro, după cum informează Poliția județului!
CARAȘ-SEVERIN – 103 voturi pentru, din 105 prezenți, l-au reconfirmat în funcția de secretar al Senatului, pe care o deținea deja, pe social-democratul cărășean Ion Mocioalcă!
CARAȘ-SEVERIN – Mai ales dacă ai 1,65m-1,83m înălțime, ești fotogenică și ai o bună capacitate de a comunica. Este invitația pe care artistul fotograf Daniel Pușcău o adresează adolescentelor de 14-17 ani și tinerelor de 18-26 de ani din Caraș-Severin de a participa la castingul județean organizat pe 18 februarie, la ora 10:30 la Hotel Rogge!
CARANSEBEȘ – Medicul primar Eugen Muntean a primit distincția în ședința de marți a legislativului local, în semn de respect pentru activitatea din spitalul caransebeșean derulată încă din 1985!
CARAȘ-SEVERIN – Este în curs constituirea unui ADI care să transforme stațiunea în una de interes național. În prezent, în zonă sunt trei stațiuni de interes local, anume Semenic, Gărâna și Secu!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit cifrelor oficiale, cele mai multe dintre cursurile organizate anul trecut în județ au vizat formarea ca lucrător comercial!
CARAŞ-SEVERIN – Recent, Institutul Naţional de Statistică a dat recent publicităţii rezultate provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021. Potrivit datelor, judeţul Caraș-Severin se situează pe locul 38 în ierarhia judeţelor!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului i-a rugat pe cetățeni să aibă răbdare, întrucât Consiliul Județean cunoaște problemele cu care aceștia se confruntă în teritoriu, promițând că acestea vor fi rezolvate în măsura în care se vor găsi soluții reale!
CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului, managerul spitalului și directorul de strategii al municipalității au fost zilele trecute în Anglia pentru a discuta cu oameni de afaceri și reprezentanți ai Ministerului de Finanțe de la Londra despre obținerea unei finanțări pentru construirea unui spital nou!
REȘIȚA – Conform primarului Ioan Popa, zece autobuze electrice au fost deja licitate într-un prim proiect. Un altul, pentru încă 14, a fost aprobat mai demult!
