CARAȘ-SEVERIN – Violența și agresivitatea își spun cuvântul în cazul infracțiunilor contra patrimoniului, astfel că a crescut numărul tâlhăriilor și…
REȘIȚA – Cei mai buni 14 luptători de U15 din țară se pregătesc la Reșița, iar printre aceștia se află și trei sportivi legitimați la cele două cluburi reșițene!
ANINA – Fie că a căzut în viteză sau în freză, omul ar fi fugit de polițiști. Pățitul, aburit de alcool, s-ar fi împiedicat și a căzut, în trezire dând vina pe oamenii legii. Poliția județului sare cu explicațiile, oferind dovada alcooltestului…
REȘIȚA – Stă în firescul vieții să avem momente în care trebuie să simțim că altarele sufletului se prăbușesc cu zgomot, că icoanele valorilor și chipurilor în care credeam se fac cioburi, stă în firescul lumii să avem încercări care ne testează puterea caracterului!
VALEA ALMĂJULUI – În această dimineață, pompierii militari din Bozovici au fost chemați să intervină la un accident de circulație…
REȘIȚA – Tinerii șahiști au participat recent la turneul internațional Arad Open 2022, unde au reușit să înregistreze rezultate foarte bune! Competiția a reunit mai multe forme de șah: clasic, un turneu de blitz, Fischer 960, klotz și șah combinate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, în colaborare cu Clubul Sportiv Școlar Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița, va organiza în perioada 25-26 aprilie prima ediție a turneului internațional „Trofeul Alina Vuc”!
CARAȘ-SEVERIN – Singurul fotbalist român care a ridicat de două ori deasupra capului Cupa Campionilor Europeni, cu Steaua București și cu Steaua Roșie Belgrad, Miodrag Belodedici a primit titlul de cetățean de onoare al județului Caraș-Severin la propunerea lui Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean!
LUPAC – AFC Voința Lupac a câștigat sâmbătă, 30 martie, cu scorul de 5-1, partida cu Jiul Petroșani, din prima etapă a play-out-ului Seriei a VII-a a Ligii 3! Pentru „croați” au marcat Militaru (3 goluri), Marius Musteța și Patrick Canea!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului s-a declarat deschis dialogului și propunerilor constructive ale opoziției. Asta chiar dacă, după experiențele de până acum, a ajuns să vadă opoziția aidoma unui bocanc foarte mic, care te bate până se așază din mers. Și consideră că în forul județean există doar două forțe, celelalte fiind mici apendice!
MOLDOVA NOUĂ – Partener al Universității de Vest (UVT), ONG-ul continuă monitorizarea stării mediului din zona Clisurii. Asta deoarece situația nu s-a schimbat prea mult în ultimii ani și nu se dorește ca starea de fapt actuală să se perpetueze pe viitor!
CARAȘ-SEVERIN – Accidentele s-au produs aseară pe DN 58A, între localitățile cărășene Ezeriș și Soceni, și pe strada Hațegului din Oțelu Roșu, informează pompierii cărășeni!
BOCȘA – Un accident de circulație produs în această după-amiază la Bocșa a fost anunțat la 112. Din spusele apelantului, ar fi vorba despre două victime, fiind implicate patru autoturisme!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa a semnat astăzi contractul de finanțare pentru două blocuri cu șase apartamente. Valoarea investiției este 5,3 milioane lei, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 31 de luni!
REȘIȚA – An de an, cei ce îşi amintesc de deţinuţii politici anticomunişti şi de victimele dictaturii sunt tot mai puţini, chiar dacă numărul celor care beneficiază direct de pe urma sacrificiilor acestora nu este chiar neglijabil. Surprinde însă scăderea interesului societăţii civile pentru subiect, dar mai ales lipsa lui în rândul tinerilor!
REȘIȚA – Specialiștii pirotehnici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“ al județului Caraș-Severin au fost solicitați să intervină pentru asanarea unei bombe de aruncător, calibru 120 milimetri, în curtea Școlii Gimnaziale Nr. 7 din municipiul Reșița!
CARANSEBEȘ – Caransebeșenii au de azi la dispoziție un nou mod, simplu și ușor, de a-și achita taxele și impozitele locale, amenzile sau alte taxe diverse către primărie (urbanism, stare civilă, evidența populației, etc)!
CARAŞ-SEVERIN – Bîrsăşteanu Imaging Solutions, o clinică privată de imagistică (RMN) și tomografie computerizată (CT), oferă cărăşenilor servicii de imagistică medicală în orașul Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit statisticilor la nivel de județ, la sate, bătaia de acasă e din ce mai ruptă din Rai, în vreme ce faptele raportate în mediul urban sunt în scădere!





