CARANSEBEȘ – Vila din cartierul Teiuș va funcționa ca centru de zi pentru persoanele vârstnice, grație unui proiect european al…
CARAȘ-SEVERIN – O conferință despre literatura science-fiction și fantasy, despre realitate și anticipație!
ORAVIȚA – Azi, la bursa politică din judeţ, se vorbea doar despre plecarea lui Costel Ursu la PSD, „alt liberal care părăseşte banca PNL“. Nu este nicio noutate pentru mulţi. Iar ştirea contează doar pentru că în poză apar Ciolacu, Grindeanu şi Hurduzeu!
CARAȘ-SEVERIN – Înscrierea acestor obiective pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO poate aduce fonduri de 25.000 euro pentru promovare și 2,5 milioane euro pentru restaurare, dar și o serie de alte beneficii, lucru discutat joi, 15 septembrie, la nivel județean, cu administrațiile locale direct interesate!
REȘIȚA – Alina Vuc a pierdut finala pentru bronz la categoria 50 kg, la Campionatele Mondiale de lupte de la…
CARAŞ-SEVERIN – Deși consumaseră alcool, doi șoferi și un biciclist au ales să-și conducă vehiculele pe drumurile publice!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ADVERTORIAL. Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară.
CARAȘ-SEVERIN – Ne asigură deputatul liberal Jaro Marșalic, vorbind despre posibilitatea pe care o au acum administrațiile locale de a-și acoperi cofinanțările necesare pentru banii europeni cu bani împrumutați de la Trezoreria Statului!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre lucrările programate pentru anul acesta, în județul nostru, promise de distribuitorul regional Delgaz Grid!
REŞIŢA – Cele mai bune trei idei de afaceri din cele 15 ajunse în finala YoungPRENEUR au fost premiate!
DOGNECEA – Un incendiu produs la o casă de locuit din comuna Dognecea a fost raportat la 112!
REȘIȚA – Conform grilei de evaluare a credibilității investiţionale, Reșița se află în aceeași categorie cu Oradea!
CARAŞ-SEVERIN – Veghea, vigilenţa şi cu paza bună îşi vor da mâna cu seria de controale sanitar-veterinare şi de siguranţă a alimentelor!
REȘIȚA – Este ideea pe care am desprins-o la capătul conferinței despre branding și comunicare, susținută la Muzeul Banatului Montan de către Cristina Simion (foto), curator și galerist cu multă experiență în domeniul industriilor creative!
CARAŞ-SEVERIN – Un adevărat muzeu subteran, Peştera Comarnic din Munţii Banatului, îşi aşteaptă vizitatorii începând cu prima zi a lui Prier!
REȘIȚA – În prima etapă din play-off, CSM Reșița va juca sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 17, pe teren propriu cu CS Crișul Chișineu Criș! În urmă cu doar o săptămână, Reșița a învins Crișul în ultima etapă din sezonul regular cu scorul de 2-0!
CARAȘ-SEVERIN – Echipa Lety Transport se află la datorie, zi de zi, într-un flux permanent de călătorii pe ruta România – Austria – România!
CARAȘ-SEVERIN – Este semnalul de alarmă tras de șeful județului în ședința Consiliului Județean, vizavi de noile arierate pe cale să se nască. Totuși, Romeo Dunca nu o va demite încă pe Alina Stancovici, Consiliul de Administrație urmând să analizeze și situația, și activitatea Comitetului Director!
ORAVIȚA – Un tânăr de 23 de ani, din Oravița, despre care părinții știau că este în Germania la muncă, este acum căutat de Poliția județului, în urma unui mesaj ciudat primit de mama acestuia!
