MUNTELE MIC – Se anunță vreme frumoasă, soare și condiții excelente de schi tot weekendul, așa că cei de la…
CARAȘ-SEVERIN – Rafael Matiaș a revenit la galeria de artă în care a debutat, cu o „personală“, în urmă cu douăzeci de ani!
REȘIȚA – Ca să evite să fie arătat cu degetul că face cheltuieli cu iz electoral, șeful administrativului municipal promite decență în cheltuieli, tăierea Custom de pe listă și chiar concedieri!
CARAŞ-SEVERIN – În campusul WeWilder din comuna Armeniş se pregătesc deja viitoarele generaţii de ghizi. O tabără pentru copii a fost organizată în mijlocul sălbăticiei din Munţii Ţarcu!
CARANSEBEȘ – E opinia primarului Caransebeșului, care consideră că certurile între partide împiedică proiectele de dezvoltare din Caraș-Severin! Felix Borcean…
VEST – Unul din cele mai importante drumuri din zona de vest a țării primește un strat nou de asfalt, anunță cei care răspund de DN 6, DRDP Timișoara. Lucrările pe tronsonul Caransebeș-Lugoj au început în luna iulie a acestui an și sunt aproape gata!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Iar 59 de conducători auto au rămas fără permis, fiind retrase și 25 de certificate de înmatriculare!
BOCȘA – O cisternă de 30.000 de litri și o autospecială din Timiș au fost trimise în sprijin, la ordinul inspectorului general!
HERCULANE – Autori, cei de la CS Alternative din Timișoara și Salvamont Caraș-Severin, în cadrul unui proiect extrem de ambițios care vizează traseele de alpinism clasic din zona „Amfiteatru“!
REȘIȚA – Contractul proiectului pentru lotul I al fazei 3 tramvai a fost semnat azi. Valoarea se ridică la 51,7 milioane de lei fără TVA. Execuția acestuia a fost câștigată de PORR care, în maxim 15 zile, va trebui să emită garanția de bună execuție!
CARANSEBEȘ – E vorba de șapte proiecte aprobate marți de aleșii locali, cele mai multe pentru reabilitarea și dotarea infrastructurii de învățământ din municipiu!
REȘIȚA – Cei doi au obținut, la testarea cu Drugtest, un rezultat pozitiv pentru THC, în mașinile conduse de ei fiind găsite fragmente vegetale verde-oliv, învelite în folii de staniol!
CARANSEBEȘ – A fost spectacol total în Balta Sărată, în fața unor tribune pline care i-ar fi făcut invidioși chiar și pe cei de la Liga 3. Iar spectatorii au avut ce vedea: cinci goluri și multe alte ocazii ale gazdelor, replica Bistrei fiind una palidă, deși era considerată de tabăra caransebeșeană drept cea mai în formă echipă a Ligii a IV-a!
CARAŞ-SEVERIN – … este maşina care conduce în luna februarie clasamentul înmatriculărilor auto în județ!
CARAȘ-SEVERIN – Dezvoltarea așteptată pe Nedeia și Semenic întârzie să apară, iar șeful județului acuză, în primul caz, corifeii PSD, iar în cel de-al doilea opoziția care blochează aceste proiecte, supunându-le incertitudinii!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 21 de infracțiuni și de 181 de contravenții au fost constatate anul trecut, arătând atât abuzuri și cruzime asupra necuvântătoarelor, cât și nereguli legate de patrupedele periculoase!
CARAȘ-SEVERIN – 78 de noi contracte, valorând 888,78 de milioane de lei, au primit semnătura necesară finanțării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Pe listă se regăsesc și două proiecte din județul nostru!
REȘIȚA – La Campionatele Naționale de atletism Under 18 și Under 20, sportivii reșițeni antrenați de Irinel Dumitru și Octavian Bârsanu au reușit să obțină rezultate notabile, clasându-se de mai multe ori pe podium!
OȚELU ROȘU – Antrenorul clubului Complex Gym Oțelu Roșu, Adrian Lungu, s-a declarat nemulțumit de faptul că nu se aplică legea privind premierea sportivilor cu rezultate notabile!





