Borcean: De-aia rămânem ca proștii, săracii lumii! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – E opinia primarului Caransebeșului, care consideră că certurile între partide împiedică proiectele de dezvoltare din Caraș-Severin! Felix Borcean a făcut aceste declarații în contextul acordării de către Consiliul Local Caransebeș a unui acord de principiu pentru folosirea unei suprafețe de teren necesare Domeniului Schiabil Nedeia, proiect donat de Romeo Dunca județului!

Edilul s-a declarat în favoarea unui astfel de proiect și împotriva celor care încearcă să pună bețe-n roate dezvoltării, indiferent de la ce partide sunt aceștia. „Dacă noi din prima tăiem orice șansă de a dezvolta ceva, n-o să avem niciodată nimic, așa s-a întâmplat tot timpul și de aia suntem cum suntem. Ne certăm că ba că face PNL, ba că PSD, și rămânem ca niște proști, săracii țării, săracii continentului și săracii lumii, din cauza aceasta, cine face, de ce face. Niște tâmpenii, la toate nivelurile aceleași probleme. Ce câștigăm că acum ținem un versant de munte golaș, pe care fiecare face ce vrea? Orice dezvoltare aduce dezvoltare, nu trebuie să fi vreun doctorand să-ți dai seama că așa este“, a concluzionat Felix Borcean zilele trecute.

Potrivit președintelui Romeo Dunca, cei 300 de metri pătrați, cât ar pune Caransebeșul la dispoziție, din cele 140 de hectare deținute pe munte, ar însemna un venit de aproape 20 de mii de euro pe an. Șeful județului mai spune că „orice intenție de blocare a proiectului benefic județului, venită din partea opoziției de prin consiliile locale, o vom înțelege ca și lipsă de interes pentru surse de venituri din dezvoltare durabilă. Doresc ca întreaga coloratură politică din județ să înțeleagă că și în acest caz avem de lucru la comun pentru a face lucruri trainice pentru viitor“.

JCS-R.M.