ANINA – Investiţia se ridică la aproximativ 1,3 milioane de lei şi cuprinde lucrări de reabilitare doar la exteriorul acestei…
REȘIȚA – Ca să evite să fie arătat cu degetul că face cheltuieli cu iz electoral, șeful administrativului municipal promite decență în cheltuieli, tăierea Custom de pe listă și chiar concedieri!
CARAȘ-SEVERIN – În această dimineață, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș – Severin împreună cu polițiști din cadrul S.C.C.O. Caraș – Severin efectuează 4 percheziții domiciliare într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă!
REȘIȚA – Echipa de handbal a CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 27 august, cu scorul de 40-38, partida amicală retur cu SCM Politehnica Timișoara 2! În tur, rosso-nerii au cedat, scor 35-41!
CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac a pierdut vineri, 26 august, în deplasare, scor 0-1, partida cu CS Gilortul Târgu Cărbunești,…
CARAȘ-SEVERN – În timp ce ministrul Transporturilor declară că, în două săptămâni, pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Caransebeș – Lugoj s-ar putea semna contractul de lucrări, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) nu a fost de acord cu constructorul desemnat inițal de CFR pentru Caransebeș – Lugoj!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEŞ – Totul a pornit de la un raport cerut de liberali într-o ședință anterioară despre activitatea fostului viceprimar și vice de la județ, Ilie Iova, acum angajat la „Gugulania“, o societate a Consiliului Local!
CARAȘ-SEVERIN – Sindicaliștii din Poșta Română nu s-au lăsat intimidați de administrația companiei și au oprit lucrul chiar de 1 aprilie!
CARAȘ-SEVERIN – Cetățeanul fiind Marius Isac, răsplătit cu un Ford Kuga din banii cetățenilor, drept recompensă de la PSD pentru trădarea liberalilor!
CARAȘ-SEVERIN – Dezvoltarea așteptată pe Nedeia și Semenic întârzie să apară, iar șeful județului acuză, în primul caz, corifeii PSD, iar în cel de-al doilea opoziția care blochează aceste proiecte, supunându-le incertitudinii!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 21 de infracțiuni și de 181 de contravenții au fost constatate anul trecut, arătând atât abuzuri și cruzime asupra necuvântătoarelor, cât și nereguli legate de patrupedele periculoase!
CARAȘ-SEVERIN – 78 de noi contracte, valorând 888,78 de milioane de lei, au primit semnătura necesară finanțării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Pe listă se regăsesc și două proiecte din județul nostru!
REȘIȚA – La Campionatele Naționale de atletism Under 18 și Under 20, sportivii reșițeni antrenați de Irinel Dumitru și Octavian Bârsanu au reușit să obțină rezultate notabile, clasându-se de mai multe ori pe podium!
OȚELU ROȘU – Antrenorul clubului Complex Gym Oțelu Roșu, Adrian Lungu, s-a declarat nemulțumit de faptul că nu se aplică legea privind premierea sportivilor cu rezultate notabile!
CARAŞ-SEVERIN – După două luni de scădere, rata anuală a inflaţiei şi-a reluat creşterea şi a ajuns la 15,5%!
REȘIȚA – Monumentul lui Herglotz este locul devoțiunii credincioșilor în perioada Postului Mare. Tradiția, respectată și anul acesta, datează din 1924!
CARANSEBEȘ – Tânărul sportiv de la CSȘ Caransebeș a reușit să câștige de două ori aurul la Campionatul Național U18, după ce și la Naționalele U20 a devenit vicecampion național!
REȘIȚA – 30 de lucrări de pictură și grafică aparținând lui Corneliu și Gheorghe Baba vor fi expuse public pentru prima dată la Reșița, la Muzeul Banatului Montan (MBM), în perioada 17 martie-23 aprilie. Vernisajul este programat vineri, la ora 17!
REȘIȚA – Scriem asta după ce, în ultima perioadă, ritmul lucrărilor din zona Govândari s-a intensificat. În intersecția din zona Kaufland, asfaltul a fost deja turnat pe o parte a zonei carosabile, la Victoria se lucrează intens, iar la Intim muncitorii fixează linia!





