Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Asfaltul așezat pe aproape toată porțiunea dintre Kaufland și Intim și muncitorii care fixează tuburile de plastic pentru cablurile de curent în zona sensului giratoriu dau speranțe locuitorilor cartierului reșițean că nu va mai dura mult până vor putea respira… ușurați pentru că zona lor a scăpat de spărturi, săpături și alte „uri” aduse de lucrările la tramvai!

Caraş-Severin, Romania









Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Fiind nemulțumit de realitate, Costel Stancu (foto dreapta) își scrie versurile pe un geam aburit, după ce a refuzat un premiu al Uniunii Scriitorilor din România. Pe scurt, așa poate fi rezumat volumul „Testament pe un geam aburit”, apărut la Editura „Junimea” și prezentat la târgul de carte „Gaudeamus”!

CARAȘ-SEVERIN – Județul a avut parte marți, 28 noiembrie, de o ceremonie deosebită, prilejuită de decernarea titlului de cetățean de onoare al județului maestrului Pavel Șușară și academicianului Păun-Ion Otiman. Momentul a fost considerat unic de editorul Gheorghe Jurma, pentru că ambii sunt din aceeași comună, unul născut în Bănia, centrul de comună, celălalt în satul aparținător Gârbovăț!

CARAŞ-SEVERIN – În timp ce angajaţii din subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităii Sociale au intrat, de luni, în grevă generală, cu încetarea activităţii, colegii lor întru discriminare de la Direcţia de Sănătate Publică au ajuns, azi, doar la cea de-a 10 zi de proteste, presupunând doar întruperea pentru scurt timp a activităţii!