CARAȘ-SEVERIN – Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, serviciul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar va fi asigurat și…
CARANSEBEȘ – Aeroportul Caransebeș a fost plin astăzi, și nu ne referim la zona destinată exercițiului NATO, unde se fac ultimele pregătiri, ci la cea în care Unitatea Specială de Aviație din municipiu, condusă de comandorul Ciprian Rusu, a derulat Ziua Porților Deschise pentru copii!
ADVERTORIAL. Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară.
CARANSEBEȘ – În ziua de astăzi, când ecranele tactile sunt la modă, iar hârtia e cam perimată, renovarea unei biblioteci școlare pare ceva inedit. Și totuși, așa s-a întâmplat vineri, 30 septembrie, la Colegiul Național „Traian Doda” din Caransebeș, unde istorica bibliotecă s-a prezentat în haine de gală în fața celor care obișnuiesc să-i treacă pragul, poate nu atât de mulți ca altă dată!
REȘIȚA – După eșecul, unul scontat, din Cupă cu Mioveniul, CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 1 octombrie, și în campionat,…
CARAȘ-SEVERIN – Ieri, între orele 15.00-18.00, polițiștii cărășeni au desfășurat o nouă acțiune pe cel mai circulat drum național din județ, una în sistem cascadă, concomitentă cu cele derulate în județele învecinate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
LĂPUŞNICEL – După ce bărbații au descărcat ceva lemne în curtea femeii de 66 de ani, aceasta le-a dat banii pentru o mașină de scânduri. Văzându-se cu banii, cei doi au luat-o la sănătoasa!
CARAȘ -SEVERIN – Politica românească nu duce lipsă de partide şi alianţe politice. Anul electoral 2024 aduce pe scena politică nu mai puțin de 27 de noi formațiuni politice, toate înființate în 2023!
VEST – Facultatea de Muzică și Teatru a UVT organizează turneul național ICONS, care aduce pe scenele din nouă orașe o versiune contemporană unică a muzicii pop-rock!
REȘIȚA – Un tânăr de 27 de ani a agresat o femeie de 75, duminică, în jurul prânzului, pe Aleea Gladiolelor din Reșița. Femeia a fost împinsă, a căzut, s-a lovit la față, fiindu-i furată poșeta!
REŞIŢA – Angrenajele RRR echipează locomotivele Transmontana, „vârful“ industriei feroviare româneşti actuale!
REȘIȚA – Primăria bate palma marți cu furnizorul noilor mijloace de transport. Este vorba despre BMC Truck & Bus S.A. din București, cu care primăria semnează contractul de furnizare având ca obiect achiziția de autobuze electrice, sistem de e-ticketing și stații de încărcare pentru terminalul din Piața Republicii și pentru autobaza care va fi construită în zona viitorului depou de tramvaie!
CARAŞ-SEVERIN – Două treimi din autoturismele înmatriculate în judeţ în luna martie au cel puţin 10 ani. Decana de vârstă a maşinilor aduse în Banatul Montan, ca ultimă etapă şi loc de evoluţie rutieră, este un autoturism fabricat în 1993!
CARAŞ-SEVERIN – Operatorul de apă scoate la licitație trei proiecte vizând infrastructura de apă din Reșița, Bocșa și Oțelu Roșu, valorând 84,14 milioane de lei!
REȘIȚA – Era proba în care, la ultimele trei ediții ale Jocurilor Olimpice, România a fost reprezentată de reșițeanul Marius Cocioran! Aceasta va fi înlocuită de o probă nouă de marş, ştafeta mixtă maraton!
CARANSEBEȘ – Uzina caransebeșeană va asigura osiile cu care vor fi utilate locomotivele produse de cei de la Softronic Craiova pentru export, cu precădere în Suedia!
EFTIMIE MURGU – Atât lumina electrică, cât și cea a cunoașterii se află în atenția primăriei. Primarul Mihai Otiman ne-a vorbit despre intenția administrației locale de a înființa un parc fotovoltaic, care să asigure energia electrică necesară consumului instituțiilor publice!
LUPAC – AFC Voința Lupac a câștigat sâmbătă, 8 aprilie, cu scorul de 1-0, partida disputată în deplasare cu CSM Jiul Petroșani, din etapa a II-a play-out-ului Seriei a VII-a! Golul lui Urdea din prima repriză a trimis Lupacul pe primul loc în clasament, cu 30 de puncte. Jiul, cu 29 de puncte, a coborât pe locul secund!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 8 aprilie, scor 31-39 (15-20) cu CSM Alexandria, în Sala Polivalentă, în etapa a XI-a a play-off-ului Diviziei A!





