Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Lucrările de la podul Doman au ajuns în faza demolării grinzilor fisurate, intervenție pe care cu siguranță mulți și-o imaginau drept o simplă extragere. Pentru îndepărtarea grinzilor degradate s-a mizat însă pe concursul gravitației, intervenția de precizie urmând s-o reprezinte așezarea celor noi, cu ajutorul unor macarale de mare putere!

REŞIŢA – Zeci de tineri şi-au exprimat dorinţa de a participa la un atelier în cadrul căruia au învăţat cum să realizeze lumânări turnate în ceară vegetală. Cine a fost interesat să participe a avut o singură condiție de îndeplinit: să răspundă prin mesaj privat la întrebarea: „Ce aromă sau miros vă amintește de toamna din copilărie?“

REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 14, în deplasare, cu CS Șoimii Lipova, în etapa a XII-a a Ligii 3, Seria a VIII-a! Va fi practic derby-ul aceste serii, având în vedere că Reșița ocupă prima poziție cu 26 de puncte, iar Lipova e pe locul secund, cu 22 de puncte. Reșița are șansa, în cazul unei victorii, să-și asigure prima poziție până la finalul acestui an!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARANSEBEȘ – În această după-amiază, pe DN 6, la ieșirea din Caransebeș către Lugoj, la km 459+850, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Un cetățean sârb, în timp ce conducea un autoturism, înmatriculat în Austria, a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un TIR înmatriculat în Slovacia!

REŞIŢA – Atunci când creează, Cristina Bodnariuc se lasă inspirată de prezentul continuu. Emoţional vorbind, e un moment magic pe care, cu ajutorul culorilor îl dilată şi astfel lasă loc bucuriei. N-are absolut nicio idee despre ce sau cum va ieşi însă, pentru asemenea momente, mulţumeşte familiei că a înţeles şi i-a îngăduit să fie doar ea şi bucuria. O bucurie transpusă în 33 de lucrări cu care artista-jurist şi-a făcut debutul expoziţional sâmbătă la salonul de artă şi industrie al Artrom Steel Tubes!

CARAȘ-SEVERIN – O nouă încercare pentru turismul din Valea Bistrei, a Șucului și a Sebeșului este programată pentru ziua de luni, 15 mai, la ora 11, când aleșii județului vor cântări din nou dacă doresc modernizarea drumului pentru dezvoltarea turismului sau dacă acesta va rămâne în continuare dedicat exploatării pădurilor! Între timp, nici măcar fagii marcați turistic de cei de la Salvamont nu mai scapă de drujbe!

REȘIȚA – CSM Reșița a terminat sâmbătă, 13 mai, la egalitate, scor 0-0, partida cu Șoimii Lipova, din penultima etapă din play-off! Chiar dacă a dominat, Reșița n-a reușit să marcheze, iar faza ofensivă a avut de suferit în acest joc, lucru subliniat și de Călin Cheregi. Apărarea aglomerată a oaspeților a avut efect, iar Șoimii se mențin pe locul secund, ultimul care asigură prezența la baraj!