CARAȘ-SEVERIN – În accident au fost implicate două autoturisme, cu cinci victime, dintre care două încarcerate, câte una în fiecare…
CARAȘ-SEVERIN – Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie verde din România, a inaugurat astăzi Microhidrocentrala Poiana Ruscă, primul proiect de investiție cofinanțat prin granturile EEA and Norway Grants 2014-2021, cu 462 de mii de euro!
REȘIȚA – Învățământul tehnic și profesional vine cu o ofertă de 551 de locuri pentru anul școlar 2024-2025, din care 219 în învățământul dual!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni ne spun că au fost la datorie și au acționat inclusiv în prima zi de Crăciun, pe drumurile publice din județ. Și chiar dacă toți suntem conștienți că alcoolul și drogurile la volan pot conduce la tragedii, tocmai ele au fost motiv de dosar penal în plină sărbătoare!
CARAȘ-SEVERIN – În total, au fost primite aproape 32.000 de cereri dintre care peste 20.000 la ghișeu. Dintre acestea, în…
SACU – Denumim astfel cele două proiecte depuse de Primăria Sacu pe programul amintit, referitoare la asfaltarea mai multor străzi din comună și la introducerea rețelei de alimentare cu gaz!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Povestea morilor de apă de la Rudăria se intersectează cu istoria și cultura acestei localității. Pregătirile pentru noua carte despre vechile mori de apă de pe Valea Almăjului se află pe ultima sută de metri!
REȘIȚA – Turneul „Juniors Cup” Reșița la fotbal s-a desfășurat sâmbătă, 22 iunie, pe stadionul „Gloria”, competiție juvenilă la care au participat mai multe echipe din județele învecinate! Pe lângă Mundo Reșița și CSM Reșița, au mai evoluat formațiile Sport Kids Drobeta Turnu-Severin din Mehedinți, CSC Sântămărie Orlea din Hunedoara, iar din Timiș s-au prezentat fomațiile Viitorul Jimbolia, Arena Sânmihaiu Român și Viitorul Lugoj!
CARAȘ-SEVERIN – Returul barajului de promovare în Liga 3 a fost doar o formalitate pentru campioana din Timiș, care i-a zdrobit pe gugulani cu 7-0, după ce Timișul Șag s-a impus și în urmă cu o săptămână, la Caransebeș, cu 5-1!
CARAŞ-SEVERIN – Invitaţia se referă la execuţia unei lucrări lungi de 180 kilometri şi nu la arderea gazului în avans. Pentru a doua oară în decurs de trei luni, Transgaz a scos la licitaţie contractul pentru construcţia conductei cu o capacitate de transport de 394 milioane mc de gaze naturale pe an!
VĂLIUG – Celelalte clădiri, demolate şi înlocuite cu altele care să se potrivească perfect cu clima şi ambientul!
SASCA MONTANĂ – La Sasca Montană, sunt în curs de reabilitare dispensarul medical și un cămin cultural!
REȘIȚA – Actorul pe care îl cunoaștem de la emisiunile de talente vine în această seară la Reșița cu un show în cadrul festivalului de teatru!
ROMÂNIA – O „echipă“ perfectă, o „prietenie“ sinceră … o „șansă“ unică pentru români! Perfectă fiindcă nici doctrina diferită nu-i poate perturba, sinceră pentru că Nicolae Ciucă fără Marcel Ciolacu ar fi ca Marcel Ciolacu fără Nicolae Ciucă și unică pentru noi, românii, atât de “norocoși” să avem atâta pace și armonie socială.
REȘIȚA – Din nou, marșul reșițean este la cele mai înalte cote, după ce sportivii au reușit să domine întrecerile de la Campionatul Național! 9 medalii au fost cucerite de mărșăluitorii antrenați de Octavian Măzăran, Gheorghe Ardeleanu, Lucian Bolgar şi Marius Cocioran, ultimul fiind încă în activitate!
CARAȘ-SEVERIN – La Campionatul Balcanic de judo, la categoria U13, două sportive din Caraș-Severin au reușit să urce pe a doua treaptă a podiumului!
REŞIŢA – Reportaje şi clişee de arhivă (co)memorează, pe simeze, momente ale istoriei industriale reşiţene!
JUPA – Totul s-a petrecut la Jupa, în timp ce oamenii legii se aflau în serviciu pe DN 6 și au observat un incendiu izbucnit la acoperișul unei case!
REȘIȚA – Dezbaterea „în premieră“ a fost reprogramată pentru o dată care va fi anunțată publicului, ulterior!
