Caraş-Severin, Romania

DALBOŞEŢ – Căminul Cultural din Dalboşeţ găzduieşte mâine, 26 noiembrie 2022, ora 11, festivitatea aniversării a 120 de ani de la înființarea asociației „Reuniunea de Cetire şi Cântări” din Dalboşeţ!  Va fi lansat un număr festiv al revistei „Foaia dalboşeană pentru Almăj”, în care mai multe personalităţi ale zonei şi-au expus punctele de vedere vizavi de viitorul Văii Almăjului, precum şi o medalie jubiliară!

Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Ediția a XIII-a a Campionatelor Naționale de înot Masters a avut loc în perioada 18-19 mai, la Complexul Municipal de Sport şi Sănătate „Ioan Schuster” din Reșița! Au participat 156 de înotători, de la 34 de cluburi din țară, care au fost împărțiți pe categorii de vârstă, competiția fiind organizată de federația de profil, cu sprijinul clubului Reșița 07!

BĂILE HERCULANE – Jandarmii montani din cadrul Postului Băile Herculane au intervenit astăzi, în urma unui apel de urgență la 112, prin care s-a solicitat ajutorul pentru îndepărtarea unui șarpe care a pătruns într-un autoturism. În urma sesizării, echipajul de intervenție a ajuns imediat la fața locului și a reușit să extragă șarpele în siguranță!

REȘIȚA – Întrebat despre greva din Educație, primarul Ioan Popa susține cadrele didactice întrucât consideră că profesorii au fost văduviți financiar extrem de mult în ultimii 25 de ani. Perioadă care se va regăsi în următorii anii în adulții care s-au format sau se formează!

REȘIȚA – Primăria a preluat „Dumbrava Minunată” de la constructor, dar mai e de lucru pe ici, pe colo. Asta deoarece proiectul finanțat din fonduri europene nu acoperă lucrările la curtea interioară, gardul împrejmuitor sau locul de joacă, nici montarea mobilierului și dotărilor achiziționate cu bani europeni și nici amplasarea de camere de supraveghere!

CARANSEBEȘ – Fostul lider al grupului care deținea majoritatea în legislativul local (PSD-PRO România-PMP), Petru Schinteie (PSD) a demisionat astăzi din acest for. Unul din cei mai „la obiect” aleși locali a renunțat la funcția de consilier local după ce a constatat că în Consiliul Local Caransebeș „au început manifestările politicianiste pentru campania electorală din 2024”!