Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un act normativ care apără interesul superior al copiilor de a avea relații cu ambii părinți, fără ca acestea să fie obstrucționate de conflictele sau procesele existente între aceștia!

„Legea înstrăinării părintești, inițiată de PNL, reglementează și apără interesul superior al copiilor, transmite deputatul liberal Dumitru Rujan. Președintele României a promulgat un act normativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, inițiat de parlamentarii liberali pentru a corecta anumite disfuncționalități referitoare la noțiunea de înstrăinare părintească.“

Înstrăinarea părintească reprezintă starea de fapt în care unul dintre părinți obstrucționează sau distruge fără nicio justificare relația copilului cu celălalt părinte, de cele mai multe ori pe fondul unui conflict judiciar existent sau anticipat. În noua lege, termenul de „înstrăinare părintească” este definită ca fiind o formă a violenței psihologice, prin care unul dintre părinți, în mod intenționat, urmărit sau asumat, generează sau acceptă și folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate nejustificate sau disproporționate față de celălalt părinte.

Noua lege stabilește că audierea copiilor până la vârsta de 14 ani se va face doar în prezența unui psiholog din partea Direcțiilor de Asistență Socială și Protecția Copilului. Audierea se va face doar după administrarea tuturor probelor din dosar, astfel încât instanța de judecată să cunoască toate detaliile înainte de a discuta cu minorii. De asemenea, sunt clarificate conflictele legate de exercitarea în comun a autorității părintești, precum și procedurile de păstrare a relațiilor personale între copii și părintele cu care aceștia nu locuiesc constant. Este de asemenea reglementată modalitatea în care fiecare dintre părinți va contribui la cheltuielile de creștere și educare ale copilului.

JCS-T.K.