CARAŞ-SEVERIN – Pentru familiile nevoiaşe din satele din Caraş-Severin şi Timiş, Iepuraşul de Paşte va veni mai devreme. Voluntarii de…
CARAȘ-SEVERIN – Cei mai activi alegători au fost cei din grupele de vârstă 45-64 de ani și peste 65 de ani, în principal bărbați, iar cel mai puțin interesați de subiect, cei între 18 și 24 de ani!
REȘIȚA – Incendiul care se manifesta pe 1,5 hectare a fost localizat de pompierii militari cărășeni!
REȘIȚA – Este povestea unui bucureștean care, deși a rămas fără permis la Reșița, după ce a fost surprins sub influențe, a fost prins din nou, 12 zile mai târziu, tot la volan!
REȘIȚA – În exprimarea primarului Ioan Popa, primăria este pe ultima sută în privința modernizării liniei Reșița-Voiteni!
REȘIȚA – Cluburile ASAHI DOJO – Martial Arts Gym Reșița și Titans Fight Team HQ, secția Brazilian Jiu-Jitsu, au participat la turneul AJP Tour România cu nouă sportivi! Competiția s-a desfășurat în Sala Sporturilor din Târgu Mureș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Doar la prima strigare ar putea strânge aproape 300.000 de euro (fără TVA) în urma celor 11 licitații publice!
REȘIȚA – Pe scurt, „Creeps“ se referă la acea dezintegrare a sinelui autentic în fața presiunilor sociale, economice și digitale!
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 26-27 aprilie, polițiștii cărășeni derulează, la nivel de județ, o serie de acțiuni care vizează ilegalitățile comise de pietoni, care pot avea consecințe deosebit de grave, mai ales pentru ei!
MEHADIA – Bărbatul de 47 de ani din Mehadia, care încălcase ordinul de protecție, este acum cercetat și pentru violarea domiciliului vecinei!
REȘIȚA – Vineri, începând cu ora 15, vor fi organizate tururi ghidate în zona de dezvoltare a Reșiței!
CARANSEBEȘ – Stă să înceapă în câteva zile pe Aeroportul Caransebeș exerciţiul militar „SWIFT RESPONSE 24 CAMPAIGN“, unul din cele mai importante evenimente de acest gen derulate în zona de vest în ultimii ani. La exerciţiu sunt așteptați să participe 900 de militari din mai multe state NATO, unii dintre aceștia fiind deja prezenți pe aeroport!
CARANSEBEȘ – Este pățania unui conducător auto din Dolj care a ajuns, joi dimineață, pe trotuarul străzii Ardealului din Caransebeș. Noroc că nu erau pietoni, care ar fi fost măturați ca popicele, și că mașina s-a oprit pe trotuar și nu prin casele oamenilor!
CARANSEBEȘ – Ne referim la angajații firmei care renovează energetic un bloc în cartierul caransebeșean Balta Sărată, care s-au gândit că ar fi bine să înceapă de la acoperiș, fără să țină cont de condițiile meteo, Adică ploaie torențială, furtună, etc… Iar ce a urmat a fost un adevărat dezastru pentru locatari, mediul online fiind plin de filmările cu apa din apartamentele oamenilor și de pe casa scărilor din blocul G2!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre cele necesare lucrărilor de gospodărire pe care județul le poate face în regie proprie. Ca de fiecare dată, s-a lovit de opoziția social-democraților, în vreme ce vechile firme continue să sifoneze banii județului!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful liberalilor cărășeni a ținut să-i felicite pe președintele CJ, Romeo Dunca, pentru curajul investiției, pe primarul Ioan Popa pentru pregătirea unui proiect matur și pe consilierii municipali care au aprobat alocarea terenului!
CARAȘ-SEVERIN – În opinia prefectului Ioan Dragomir, principalii vinovați pentru greșelile apărute sunt primarii localităților!
REȘIȚA – După ce a salvat echipa de la retrogradare, Stoican și-a prelungit contractul cu CSM Reșița pentru încă un sezon! Antrenorul se gândește deja la strategia pentru sezonul viitor și a precizat faptul că, în ceea ce privește transferurile, se va încadra în bugetul clubului, chiar dacă își va dori un obiectiv mai îndrăzneț!
REȘIȚA – Handbaliștii juniori II de la CSM Reșița, antrenați de Cristian Ionescu și Robert Csunderlik, au câștigat miercuri, 24 aprilie, cu scorul de 51-47 partida cu CSȘ Adep Satu Mare, în etapa V-a a Grupei Speranță 4! În urma acestui succes, handbaliștii juniori au obținut calificarea la Turneul final Speranță!
