Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Acesta a depus jurământul în această dimineață, în cadrul unei ceremonii organizate în sistem de videoconferință de către Ministerul Afacerilor Interne!

Numit vineri în funcția de prefect al județului, prin HG nr. 901/2026, Ioan Dragomir și-a preluat astăzi, la prima oră, funcția pe care a mai deținut-o timp de patru ani, în perioada 10 februarie 2022 – 29 aprilie 2026, când a coordonat activitatea Instituției Prefectului Județului Caraș-Severin și a reprezentat Guvernul în teritoriu.

Depunerea jurământului a avut loc la sediul Instituției Prefectului, în sistem de videoconferință. La finalul ceremoniei, acesta a evidențiat importanța unei colaborări eficiente între instituțiile publice și autoritățile locale, exprimându-și disponibilitatea de a continua dialogul și parteneriatele instituționale în interesul cetățenilor și al județului Caraș-Severin.

„Revin în această funcție cu responsabilitate și cu încrederea că experiența acumulată în mandatul precedent îmi va permite să îmi îndeplinesc atribuțiile în mod eficient. Sunt convins că, împreună cu structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne, cu autoritățile administrației publice locale și cu celelalte instituții, vom putea asigura o bună coordonare a activităților și vom identifica soluții la cât mai multe dintre problemele cu care se confruntă județul Caraș-Severin. Îi asigur atât pe partenerii instituționali, cât și pe colegii din cadrul Instituției Prefectului de întreaga mea deschidere pentru dialog și cooperare. Îmi propun să exercit și acest mandat cu seriozitate, transparență și respect față de lege, având permanent în vedere interesele cetățenilor și nevoile județului nostru.“, a precizat Ioan Dragomir.

De profesie economist, acesta are o vastă experiență în domeniul finanțelor publice și al administrației publice. Experiența dobândită în exercitarea mandatului precedent, precum și cunoașterea particularităților și a provocărilor cu care se confruntă județul constituie premise importante pentru continuarea activității sale, precizează Instituția Prefectului, într-un comunicat.

JCS-B.P.

Adaugă comentariu