CARAȘ-SEVERIN – Este vizat lotul 6, Poarta-Caransebeș, documentația nefiind pe placul unui grup de firme spaniole. Potrivit constructorilor spanioli, mai…
REȘIȚA – Csikszereda a plecat cu toate punctele din Valea Domanului după ce a câștigat cu 3-2 în fața Reșiței și s-a distanțat în fruntea Ligii 2! Nemulțumirea lui Stoican a fost faptul că echipa sa a primit cu ușurință golurile, iar jucătorii săi au trebuit să alerge după egalare!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei anual, dar și de o primă de carieră profesională, de 500 de lei, care se acordă personalului administrativ din școli!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul spune că a evitat până acum să dea vestea, pentru că n-a vrut să fie acuzat că-și face campanie. Dar acum, văzând atâtea știri negative despre actualul județean, a vrut să transmită cărășenilor și vești bune!
CARAȘ-SEVERIN – Începând din această săptămână, tinerii și-au început activitatea în cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, fiind repartizați pe…
REȘIȚA – Primăria a semnat contractul cu Strabag. Lucrările vor demara curând. Termenul de finalizare este de 18 luni!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Joi seară, la 22.40, polițiștii rutieri reșițeni au observat momentul în care doi conducători auto s-au luat la întrecere pe Bulevardul Republicii din municipiu. Cei doi și-au turat motoarele și au pornit cu scârțâit de roți de pe loc, în paralel, de la semafor!
CARAȘ-SEVERIN – Dedicate copiilor de 5-15 ani, ele reprezintă o bună ocazie de a explora arta într-un cadru interactiv și creativ!
REȘIȚA – CSM Reșița și Csikszereda se vor întâlni marți, 17 septembrie, de la ora 17, pe stadionul „Mircea Chivu”! Flavius Stoican a vorbit despre acest meci contra liderului campionatului și a precizat care sunt jucătorii accidentați!
CARAȘ-SEVERIN – Au început lucrările premergătoare montării elementelor sistemului de energie plutitor de 1.000 kW!
GLIMBOCA – Primăria Glimboca vrea mișcare și plimbare pentru săteni. Dar vrea și școală de calitate. Ne referim la proiectele aflate în prezent în execuție, vizând amenajarea unei zone de agrement, respectiv reparații aduse stadionului din comună, proiecte despre care ne-a vorbit primarul Petru Crâsnic!
REȘIȚA – Este constatarea făcută de unul dintre reșițenii care ne spunea că transmite vorbe de duh către Opoziția județului – pentru blocarea banilor și lucrărilor la drumuri – de fiecare dată când se confrunta cu craterele de la ieșire din Reșița spre Lupac!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 11, cu CS Concordia Chiajna, pe stadionul din Valea Domanului, în cadrul etapei a VII-a a Ligii 2! Rosso-nerii nu trec printr-o formă prea bună, după ce în etapa trecută au fost învinși de Corvinul Hunedoara cu 2-0, iar Chiajna, care a remizat 0-0 cu Steaua, va dori să se impună la Reșița pentru a nu pierde contactul cu prima jumătate a clasamentului!
CARANSEBEȘ – Echipa masculină a României formată din Lucian Ștefan (CSȘ Caransebeș, foto dreapta), Dragoș Pop, Alin Savlovschi și Ciprian Costin s-a clasat pe locul 4, după Franța, Italia și Spania, la Cursa Europeană de alergare pe șosea U20!
CARAŞ-SEVERIN – Acordarea sumelor cuprinse între 2.500 şi 4.000 de lei se va face în cursul zilei de vineri!
REȘIȚA – Este vorba despre finalizarea primelor lucrări de amenajare hidroenergetică în amonte de Reșița, aniversată în aceste zile la Centrul UBB din Reșița. Azi a avut loc un simpozion pe această temă, urmat de vizita la Lacul Breazova de la Văliug. Evenimentul continuă joi, la ora 9:30, cu vizita la Hidrocentrala Grebla, urmată de prezentare de carte la ora 12:00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”!
CARAȘ-SEVERIN – Un grav accident de circulație s-a produs marţi seara, în jurul orei 20, pe DN 57B, la intrare în comuna Iablanița, în urma căruia un bărbat din comuna Lăpușnicel și-a pierdut viața, iar altul, din Teleorman, a fost rănit grav!
REȘIȚA – Lucrarea considerată ca realizată de Nicu Ungar a fost ștearsă de pe peretele Camerei de Comerț. Deznodământul este considerat ca incalificabil de către Gheorghe Dican (foto dreapta), vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR)!
CARAȘ-SEVERIN – Loteria justiției de care „s-a bucurat“ șeful județului îl face să se teamă de cursul procesului cu fostul manager al SJUR, după ce Curtea de Apel din Timișoara a respins cererea de strămutare pe meleaguri mai nepărtinitoare!
