REȘIȚA – Pe data de 16 mai 2026, CSM Reșița va sărbători 100 de ani de existență, eveniment care nu…
CARAȘ-SEVERIN – O femeie a ajuns la spital după ce a inhalat fumul produs de incendiul din dormitor, o trotinetă a luat foc într-o scară de bloc, iar flăcările izbucnite la un gater au produs pagube serioase unei afaceri cu lemne!
CARANSEBEȘ – Vestea bună a venit de la ADR Vest vineri, 24 aprilie, și, potrivit primarului Felix Borcean, Caransebeșul va avea o grădiniță de 2,5 milioane de euro!
CARAȘ-SEVERIN – Liderul n-a avut emoții pe terenul greu de la poalele Turnului lui Ovid, trecând cu 7-0 de Narcisa Zervești!
REȘIȚA – Activitatea centrelor de copii și juniori din cadrul ACS Mundo se reflectă în parcursul sportiv al mai multor…
REȘIȚA – Secția de lupte a CSM Reșița confirmă încă o dată forma excelentă a sportivilor săi, prin rezultatele obținute recent de două dintre cele mai promițătoare talente ale clubului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Conducerea Spitalului Municipal de Urgență a anunțat joi închiderea contractului de muncă al medicului neurolog Ștefan Olariu, ca urmare a mai multor abateri disciplinare. Acesta va ajunge la spitalul din Orșova, care l-a și transferat în aceeași zi!
CARAȘ-SEVERIN – Construită în anul 1747, clădirea a avut un rol important în dezvoltarea Oraviței ca centru strategic și minier. De curând, administrația locală a obținut o finanțare în vederea reabilitării complete a imobilului!
CARANSEBEȘ – Animăluțul, care s-a adăpostit de frig sub capota unui autoturism, a rămas prins între componentele vehiculului, după ce proprietarul a pornit mașina, fiind eliberat de acolo abia după demontarea unei roți!
REȘIȚA – CSȘ Reșița și CSM Reșița au participat în perioada 14-15 martie la Campionatele Regionale de natație pentru copii de 10–11 ani, desfășurate la Oradea!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a obținut o victorie clară în deplasare, impunându-se cu scorul de 5-0 în fața formației ACS Nera Bozovici, într-un meci de Liga a IV-a, dominat autoritar încă din prima repriză!
CARANSEBEȘ – Situația s-a petrecut la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș începând din 2024 și a ieșit la iveală în urma unui control recent al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru două proiecte în valoare de peste 170 de milioane de lei s-au strâns, și se află în evaluarea autorităților contractante, nu mai puțin de 17 oferte!
REȘIȚA – Prima ediție a Campionatului Județean de șah clasic organizată după 1989 s-a încheiat duminică, 15 martie, după o competiție intensă, care a inclus calificări dificile în semifinale și sferturi de finală!
CARAȘ-SEVERIN – Primăriile din mediul rural din Caraș-Severin se pregătesc de restructurări, după ce, luni, 16 martie, Prefectura a transmis o înștiințare oficială privind reducerea de personal, în baza prevederilor OUG nr. 7/2026. Actul normativ stabilește un număr maxim de posturi pentru anul în curs, iar administrațiile locale sunt obligate să se încadreze în noile limite până la sfârșitul lunii iunie!
REȘIȚA – Salvatorii militari reșițeni au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din municipiu!
CARANSEBEȘ – Este isprava unui bărbat de 32 de ani, care a fost reținut după ce a furat unelte dintr-o gospodărie și alcool dintr-o prăvălie, din Caransebeș!
REȘIȚA – Trei tineri le-au trezit suspiciuni jandarmilor, unul dintre ei având asupra sa o folie de aluminiu cu materii vegetale verde-oliv, cu miros înțepător!
REȘIȚA – Reșița Stairs Challenge 2026 revine pe 4 aprilie cu una dintre cele mai spectaculoase provocări sportive urbane din vestul țării!
