CARAȘ-SEVERIN – Parlamentul României, reunit în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, a adoptat marți, 30 septembrie 2025, Declarația…
VEST – Mai mult, a plecat de la locul faptei cu mașina, deși avea și permisul de conducere suspendat!
CARAȘ-SEVERIN – E doar una dintre observațiile prefectului Ioan Dragomir, fost șef de Finanțe, pe marginea textului unei informări privind combaterea evaziunii fiscale!
CARANSEBEȘ – În etapa a doua din Liga a IV-a Caraș-Severin, gugulanii au trecut, cu emoții, de hopul cu Voința Șoșdea, una din revelațiile sezonului trecut!
REȘIȚA – Manifestarea a debutat cu o slujbă religioasă, după care oficialitățile au transmis mesaje de recunoștință și respect pentru…
REŞIŢA – Luni dimineață, la ora 8:21, un pacient de 66 de ani a fost adus în stop cardio-respirator la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate timp de 30 de minute de către echipa medicală, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul la ora 8:50!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Consilierul județean Doru Coșei și-a manifestat îngrijorarea legată de posibila preluare a administrării apelor termale de la Băile Herculane de către operatorul de apă al județului!
CARAȘ-SEVERIN – În opinia prefectului Ioan Dragomir, consecințele reformelor din sistemul sanitar vor fi dureroase în cazul unora dintre spitalele din județ!
CARANSEBEȘ – Polițiștii din Caransebeș caută proprietarul mai multor bunuri valoroase, găsite abandonate în municipiu, în 17 octombrie!
REȘIȚA – Reșițencele au pierdut, scor 1-4, în deplasarea de la Alba Iulia, în fața formației ACS Student Sport, într-un joc disputat duminică, 28 septembrie, în etapa a III-a a Seriei I din Liga 3 de fotbal feminin!
CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 36 de milioane urmează să fie obținute, din bani europeni, pentru DJ 684. Adică pentru „spălarea“ unuia dintre drumurile rușinii Banatului de Munte, unde la ei era drum, iar la noi pădure. Iar marți, 30 septembrie, documentația urmează să fie încărcată pentru obținerea finanțării!
POJEJENA – Este pățania unui tânăr de 25 de ani, care urcase la volanul unei autoutilitare, deși n-avea permis, a pierdut controlul volanului, și s-a izbit de un autoturism care circula pe sensul opus!
REȘIȚA – Amfiteatrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Reșița a devenit luni, 29 septembrie, la ora 11, centrul unui eveniment de suflet pentru comunitatea academică: ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar. Studenți, cadre didactice, invitați, parteneri și reprezentanți ai autorităților au marcat împreună debutul unui an plin de provocări și oportunități pentru educația superioară din Banatul Montan!
REȘIȚA – Primăria municipiului a depus spre finanțare la ADR Vest un nou proiect de infrastructură rutieră, cu o valoare totală de 55.487.276 lei, a anunțat primarul Ioan Popa. Este vorba despre realizarea unei legături rutiere între DN 58 și zona industrială din Valea Țerovei, prin amenajarea unui drum nou, cu o lungime de 4,735 kilometri, trasat pe structura unui vechi drum agricol!
CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului a spus că dacă ar fi să dea un nume pentru funcția lăsată liberă de Marin Nedelcu, Arin Ispas ar fi opțiunea sa nr. 1. Asta în condițiile în care chiar Nedelcu l-a propus pe Ispas ca posibil înlocuitor atunci când a demisionat!
CARANSEBEȘ – Măsura a fost luată cu puțin timp în urmă de judecătorii de la Curtea de Apel Timișoara, care au admis contestația depusă de avocații managerului Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre Direcția de Drumuri Județene, a cărei clădire a ajuns într-un asemenea stadiu încât, decât să renoveze sau să demoleze imobilul, la costuri astronomice, preferă vânzarea!
CARAȘ-SEVERIN – Partida dintre CSO Anina și FC Nera Bogodinț de duminică, 28 septembrie, s-a încheiat cu victoria campioanei en-titre, 3-1, într-un joc din cadrul etapei a IV-a a Ligii a IV-a!
CARAȘ-SEVERIN – CSM Caransebeș s-a impus cu 7-0 pe terenul Nerei Bozovici, într-o partidă care, pe hârtie măcar, ar fi trebuit să fie mai echilibrată!





