CARAŞ-SEVERIN – Romeo Răduţă, primarul comunei Băuţar, a semnat luni, 27 noiembrie, la Ministerul Dezvoltării, un contract de finanţare în…
CARANSEBEȘ – De Ziua Armatei, primarul Caransebeșului a mers până în Slovenia, la Miren-Kostanjevica, acolo unde a fost resfințită troița în memoria soldaților caransebeșeni din Regimentul de infanterie 43, căzuți în luptele din Primul Război Mondial!
OȚELU ROȘU – Trei percheziții, la spital, la cabinet și acasă, la medicul șef, au fost derulate în dosarul penal pentru luare de mită după ce, din martie până în octombrie, ar fi eliberat certificate medicale și rețete neconforme cu realitatea, în schimbul unor sume de bani!
Nu m-am gândit niciodată, atunci când mi-am ales meseria de medic, că mă voi pensiona la 50 de ani. După ce am început să profesez am realizat că nu este deloc ușor să ai de-a face în fiecare zi cu oameni diferiți, după vârstă, educație, mediul de proveniență, dar mai ales, după boală; oameni deveniţi pacienţi, cărora trebuie să le alini durerile, să încerci să-i vindeci de boli, măcar să le ameliorezi starea de sănătate.
CARANSEBEȘ – Mai exact, a trei străzi din zonă – Aleea Luță Ioviță, Aleea Sportivilor și Aleea Rapsodiei – care,…
CARAŞ-SEVERIN – Răspunsul corect a fost Lescoviţa, în cazul a trei cetăţeni străini opriţi noaptea pe câmp, în drum spre Serbia. Grupul oprit de către poliţiştii de frontieră ai Sectorului Socol a fost adus în zonă cu un autoturism de către un sirian în vârstă de 40 de ani, rezident în România!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – PORR trebuie să repare lucrările inițiale din Triaj, din banii proprii, pe motiv că nu au fost executate conform standardelor de calitate necesare!
CARAȘ-SEVERIN – Ce-i drept, doar cu oferte pentru achiziția serviciilor de proiectare și execuție de lucrări pentru două tronsoane ale CF Craiova-Caransebeș!
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute, bazinul de înot din Reșița a găzduit Memorialul „Ioan Schuster”, o competiție dedicată înotului masters și organizată de Clubul de Înot Masters Reșița 07!
BOCȘA – O firmă din Bocșa vrea să deschidă o fabrică de profil cu o linie de producție de 13 unități. Conform primarului Mirel Patriciu Pascu, certificatul de urbanism a fost deja emis, în prezent fiind în lucru documentația necesară obținerii autorizației de construire. În opinia sa, această etapă ar putea fi încheiată iarna aceasta, urmând ca, la primăvară, să înceapă construirea viitoarei fabrici!
CARAȘ-SEVERIN – Două mandate de executare a pedepsei închisorii – emise pe numele a doi bărbați din Anina și Stăncilova – au fost puse în executare de către polițiștii cărășeni!
CARAȘ-SEVERIN – Asta spune președintele CJ, drumurile județene fiind deocamdată bine acoperite de contracte, nu și de bani…
REȘIȚA – Cea mai așteptată competiție internă a anului se apropie! Finala Campionatului Național Individual de Seniori debutează în acest weekend, la Reșița!
REȘIȚA – Omer Radovancovici și soția acestuia, primărița de la Pojejena, Mira Radovancovici, și-au petrecut noaptea în arestul Poliției Caraș-Severin. Asta pentru că în urma audierilor de ieri, procurorul a dispus reținerea pe 24 de ore a lui Omer Radovancovici, a Mirei Radovancovici și a lui Marin Covaci, angajatul de la cabană care ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră!
REȘIȚA – Titlul de cetățean de onoare post mortem a fost acordat azi lui Petru Gherga, fost luptător anticomunist originar din Rusca Teregova. Vicepreședintele Consiliului Județean, Ovidiu Rădoi, i-a înmânat diploma Vîrsaviei Gherga, fiica cea mică a celui omagiat. Despre Petru Gherga trebuie spus că a executat 13 ani și nouă luni de temniță grea, în 2018 fiind decorat de președintele României cu Ordinul Național „Serviciul credincios în grad de cavaler”!
CARAŞ-SEVERIN – Cu şase magazine în judeţ, ultimii pe listă s-au ales cu amenzi de 37.000 de lei de la Protecţia Consumatorilor!
REȘIȚA – În pofida renumelui de oraș cu o singură stradă, cu blocuri și tramvaie, pe care și l-a câștigat Cetatea de Foc prin gurile confraților de pe Bega, Reșița a reușit să dea de furcă unui conducător auto de 56 de ani, din județul Călărași!
BUCOȘNIȚA – În ultimele zile, scurtcircuitul electric a fost cauza câtorva incendii în județ, într-unul dintre ele, o persoană pierzându-și viața la miercuri, la Bucoșnița. Un nou incendiu având aceeași cauză a izbucnit joi dimineață, în jurul orei 7.20, în aceeași comună, dar în satul Petroșnița!
CARAŞ-SEVERIN – În drum spre Alba Iulia, unde vrea să ajungă de 1 Decembrie, Caravana AUR a poposit şi în Banatul Montan!
