REȘIȚA – Mihai Bolintiș, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin, a câștigat titlul de campion național, la categoria veterani peste 50 de ani, la șah rapid! O performanță remarcabilă, cu 6,5 puncte câștigate din 7 posibile!
BERZOVIA – Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în comuna Berzovia, într-o exploatație comercială de mari dimensiuni!
CARAȘ-SEVERIN – Un ordin al ministerului de resort care urmărește să frâneze eliberarea de antibiotice reușește exact invers…
Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele…
REȘIȚA – Consilierii locali au aprobat azi proiectul tehnic pentru parcul de aventură care se vrea amenajat pe Dealul Golului. Acesta presupune trei elemente. Primul este bobul de vară pe role cu care pot merge două persoane, cu plecare din apropierea stemei și coborâre vizavi de ANAF. Proiectul mai cuprinde un parc de distracție pe piloni, aflat tot în vecinătatea stemei, și o tiroliană care să pornească de lângă stemă și să meargă până dincolo de casa de cultură!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Alături de colegele sale parlamentare, deputatele si senatoarele Partidului Social Democrat, deputata de Caraş-Severin a anunţat lansarea unei inițiative legislative care vizează îmbunătățirea cadrului legislativ privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, prin introducerea infracțiunii de femicid ca infracțiune distinctă în Codul Penal!
CARANSEBEȘ – Destinat bolnavilor cu afecțiuni oncologice, centrul este disputat de Consiliul Județean și Primăria Caransebeș, ambele cu proiecte la ADR Vest pentru finanțare!
CARAȘ-SEVERIN – O expoziție inedită despre prezența luxemburgheză în România va fi vernisată luni, la Centrul Universitar UBB din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Spune șeful județului după ce și-a ținut promisiunea față de cei din comunele Brebu și Păltiniș, pentru a-i face să nu lase în urmă acele locuri foarte frumoase. „Am venit, am văzut, am făcut și am plecat!“ au fost cuvintele pe care le-a spus Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, după ultimele lucrări făcute pe traseul Apadia-Delinești-Ohăbița-Păltiniș!
CARAȘ-SEVERIN – În weekend s-au încins liniile la 112, iar câmpurile județului au fost cuprinse de 7 incendii!
REȘIȚA – Primăria a inițiat, săptămâna trecută, achiziția lucrărilor de reabilitare termică a elementelor de anvelopă pentru patru clădiri rezidențiale multifamiliale!
CARANSEBEȘ – Elicopterul SMURD Caransebeș a fost solicitat ieri după-amiază să transporte de urgență, de la Caransebeș la București, un adult de 84 de ani, aflat în stare critică, cu arsuri pe 80 % din suprafața corporală!
TOPLEŢ – După deja celebra conductă de gaz care ar trebui să treacă prin multe comune din Caraș-Severin, printre care şi Topleţ, foarte aşteptată de altfel, primarul comunei, Ilie Hașcă, are în vedere şi numeroase lucrări de infrastructură. Unele sunt în plină desfășurare!
REȘIȚA – Formația din Valea Domanului desfășoară în perioada 15-27 iulie un cantonament la Rogla, în Slovenia! Antrenorul Flavius Stoican se bazează pe un lot de 26 de jucători în cele patru partide amicale pe care CSM Reșița le va disputa în cele 12 zile de pregătire!
CARANSEBEŞ – Avizul Direcției Sanitar-Veterinare Caraș-Severin a venit zilele trecute, iar adăpostul își va începe activitatea în foarte scurt timp!
SACU – Nicolae Daminescu, primarul comunei, ne-a vorbit despre un proiect de modernizare a tuturor străzilor din comună, finanţat prin Programul “Anghel Saligny”, proiect aflat în faza de evaluare!
CARANSEBEȘ – Tânăra sportivă pregătită de antrenorii Dumitru Toc și Bogdan Drăghici va concura la categoria 40 kg (U17)!
REȘIȚA – E promisiunea făcută de primarul Reșiței, după ce o grindă a Hotelului Semenic s-a prăbușit în această dimineață pe trotuar!
