VOISLOVA – Un apel la 112 anunța pompierii militari cărășeni, în cursul nopții trecute, în jurul orei 03.30, că a…
REȘIȚA – Tânărul a fost reținut în cursul zilei de ieri, pentru 24 de ore, după ce într-o pauză ar fi agresat fizic un coleg mai mic cu doi ani!
CARANSEBEȘ – Cei mai tari bikeri și alergători montani sunt așteptați în weekend la Caransebeș, în Parcul Teiuș, pentru ediția cu numărul 5 a concursului Gugulan MTB & Run! Acesta are loc timp de două zile, prima fiind dedicată profesioniștilor, iar cea de-a doua, duminică, copiilor!
CARAŞ-SEVERIN – O delegaţie a acestora a transmis Guvernului, prin intermediul reprezentantului său în judeţ, lista de revendicări!
REȘIȚA – Arhitectul atașat de Reșița și stabilit în Statele Unite de 46 de ani, Dan Ionescu (foto dreapta), a…
REȘIȚA – … dar orașul vrea altceva. Așa se poate sintetiza rezultatul recentei consultări a echipei primăriei cu locuitorii cartierului!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Retromobil Club România, filiala Caraș-Severin, în colaborare cu Primăria Reșița și Uniunea Croaților din România, organizează în perioada 21-22 septembrie evenimentul Retro Route 57! Acesta își propune să adune pasionați și proprietari de automobile și motociclete de epocă din România, Serbia, Croația, Macedonia, Slovenia și Bulgaria!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei anual, dar și de o primă de carieră profesională, de 500 de lei, care se acordă personalului administrativ din școli!
CARAȘ-SEVERIN – Investiția ce vizează modernizarea drumului va crește totodată accesibilitatea comunelor Cornereva, Teregova și Mehadia la rețeaua europeană TEN – T, reprezentată de DN 6!
CARANSEBEȘ – În etapa a treia a Diviziei A2 Vest la volei feminin, voleibalistele din Caransebeș au pierdut în deplasare, 1-3, cu CSU Târgu Mureș. Totuși, elevele profesoarei Laura Andrei au reușit să-și treacă în cont primul set din acest sezon, după două înfrângeri la zero cu Cluj și Timișoara!
REȘIȚA – Este vorba despre un tânăr de 29 de ani, care a sfârșit pe strada 24 Ianuarie din Reșița!
LUPAC – Voința Lupac nu se simte deloc bine în meciurile din deplasare, formația cărășeană pierzând la scor încă o partidă! CSC Ghiroda și Giarmata Vii a câștigat cu scorul de 5-1 cu Voința Lupac, în etapa a IX-a a Ligii 3, Seria a VII-a! În precedenta deplasare, Lupacul a luat 5 goluri și de la ACSO Filiași!
INELEȚ – Așa s-a întâmplat și vineri, 20 octombrie, când două asociații din Timișoara, Asociația Comanderia Eugeniu de Savoya și Lions Club Times 1266, alături de nimeni altul decât Romeo Dunca, de data asta la manșa elicopterului, au dus la școala din vârful muntelui din satul fără drum circa 2 tone de materiale de construcții necesare reabilitării clădirii!
CARAȘ-SEVERIN – Într-un weekend plin de realizări remarcabile, echipa ARTROM a marcat prima ediție a Conferinței Științifico-Practice ARTROM – VISIONS. Această reușită a echipei continuă o tradiție pentru inovație începută cu mai bine de un deceniu în urmă!
ANINA – Trei străzi din Anina vor fi asfaltate graţie unui contract de finanţare în valoare de 7 milioane de lei. Un alt proiect, în valoare de 13,5 milioane de lei, va aduce asfalt pe alte străzi din Anina!
CARAȘ-SEVERIN – Nu de la oamenii revoltați, care vor rămâne izolați prin munți ca iarna trecută, ci pentru că operatorul n-a curățat pietrele din drum, care riscă să distrugă eventualele utilaje pe care le va folosi!
REŞIŢA – Documentaţia de reabilitare şi modernizare a Teatrului de Vară ca spaţiu pentru evenimente culturale a stat recent pe masa aleşilor locali!
CARAŞ-SEVERIN – Poveştile celor peste 140 de obiective turistice ale Banatului Montan sunt transpuse într-un tur virtual de cei de la site-ul Visit Caraş-Severin. Muzeul Băile Apollo din Herculane se află la loc de cinste!
REȘIȚA – Regizorul reșițean Sabin Dorohoi surprinde poveștile muzicienilor cu legături în Timișoara. Printre ei sunt și oameni cu legături în Caraș-Severin, un exemplu fiind Sebastian Villmark, muzician tânăr, originar din Reșița!
