CARAȘ-SEVERIN – În paralel cu „Școala altfel“, cei doi parteneri derulează activități în mediul școlar într-un proiect vizând stoparea manifestărilor…
CARANSEBEȘ – Cei mai tari bikeri și alergători montani sunt așteptați în weekend la Caransebeș, în Parcul Teiuș, pentru ediția cu numărul 5 a concursului Gugulan MTB & Run! Acesta are loc timp de două zile, prima fiind dedicată profesioniștilor, iar cea de-a doua, duminică, copiilor!
BUCUREȘTI – Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat o serie de decrete de decorare cu prilejul aniversării a 160 de ani de la înființarea Curții de Conturi a României. Ion Mocioalcă a primit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler!
REȘIȚA – Reșițenii se pot convinge despre acest lucru dând o tură printre raioanele magazinului de bricolaj!
CARAȘ-SEVERIN – Crede Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, după ce o nouă ședință a forului a eșuat din lipsă de…
CARANSEBEȘ – În luna septembrie, municipiul va găzdui o serie de workshop-uri, concerte și un târg de meșteșugari. Recent, reprezentanții Via Transilvanica (VT) au fost prezenți la fața locului pentru a purta discuții cu oficialii primăriei, respectiv cu conducerea muzeului din municipiu!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Adevărul despre serviciile prestate de noul RMN de la Spitalul Județean a ieșit la iveală chiar în biroul și sub ochii lui Ionuț Popovici, șeful sănătății cărășene, supranumit și „comisarul“, pentru dezvăluirile făcute pe Facebook!
REȘIȚA – Echipa Colegiului Național „Traian Lalescu“ a ajuns în finala prestigioasei competiții Early Innovators Business Plan Competition, ediția 2024, eveniment ce își propune să dezvolte mentalitatea antreprenorială în rândul elevilor. Competiția a atras aproape 200 de planuri de afaceri, doar 21 de echipe reușind să se califice pentru etapa finală!
CARAȘ-SEVERIN – Prefectul județului s-a asigurat astfel că nu există probleme în urma ploilor de săptămâna trecută și că suntem în siguranță dacă ele vor reveni!
ANINA – Trei străzi din Anina vor fi asfaltate graţie unui contract de finanţare în valoare de 7 milioane de lei. Un alt proiect, în valoare de 13,5 milioane de lei, va aduce asfalt pe alte străzi din Anina!
CARAȘ-SEVERIN – Nu de la oamenii revoltați, care vor rămâne izolați prin munți ca iarna trecută, ci pentru că operatorul n-a curățat pietrele din drum, care riscă să distrugă eventualele utilaje pe care le va folosi!
REŞIŢA – Documentaţia de reabilitare şi modernizare a Teatrului de Vară ca spaţiu pentru evenimente culturale a stat recent pe masa aleşilor locali!
CARAŞ-SEVERIN – Poveştile celor peste 140 de obiective turistice ale Banatului Montan sunt transpuse într-un tur virtual de cei de la site-ul Visit Caraş-Severin. Muzeul Băile Apollo din Herculane se află la loc de cinste!
REȘIȚA – Regizorul reșițean Sabin Dorohoi surprinde poveștile muzicienilor cu legături în Timișoara. Printre ei sunt și oameni cu legături în Caraș-Severin, un exemplu fiind Sebastian Villmark, muzician tânăr, originar din Reșița!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 21 octombrie, cu scorul de 31-21, partida cu CSU Politehnica, meci desfășurat la Timișoara, care a contat pentru etapa a VI-a!
REȘIȚA – Cei doi fotbaliști se pregătesc în Valea Domanului, sunt liberi de contract, iar antrenorul Flavius Stoican a specificat faptul că și-i dorește foarte mult! Acesta crede că CSM Reșița ar arăta altfel cu cei doi fotbaliști în teren!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă nu vor primi o indemnizație babană, cei 1.800 de lei pe care îi va încasa fiecare peste ceea ce încasează lunar îi vor ajuta, cu siguranță, să se ocupe mai bine de aplicarea Legii Vela, privind adăposturile de animale fără stăpân din județ!
REŞIŢA – … făcută vineri de Horia Roman-Patapievici în cadrul proiectului „Reşiţa inspiraţională”!
CARAŞ-SEVERIN – Nefiind determinaţi, indicatorii privind starea mediului nu pot fi nici confirmaţi, nici contestaţi!
