Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de  ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin, și-a prezentat demisia din Parlament pentru a deveni președintele Consiliului Județean Caraș-Severin! Decizia vine după cinci luni de la victoria în alegerile locale din 9 iunie, iar Hurduzeu a explicat că acest pas este necesar pentru a-și concentra atenția asupra proiectelor de dezvoltare la nivel local!

CARANSEBEȘ – Prezenți astăzi la Caransebeș, primii doi oameni din PSD au tranșat problema candidatului PSD la Primăria Caransebeș în 2024, funcție dorită de mai mulți actuali sau viitori social-democrați, unii dintre ei aflați în sală, precum Marius Damian, Bebe Pasere sau Marius Isac, pe fețele cărora, la final, se putea citi dezamăgirea. Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu au anunțat la unison că îl vor pe Felix Borcean pentru un nou mandat de primar!