REȘIȚA – Handbalistele senioare de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au obținut duminică, 5 octombrie, victoria cu scorul de 22-21…
CARAȘ-SEVERIN – Banii necesari au fost luați înapoi de la spital și suplimentați de județ, pentru a face loc aparatului așteptat să sosească luna aceasta!
CARAȘ-SEVERIN – A șaptea ediție a programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități“ aduce în premieră finanțări pentru localitățile sub 50.000 de locuitori. Banatul Montan-Ținutul Minelor se află pe lista regiunilor finanțate!
REȘIȚA – Secția de handbal a clubului Mundo continuă să își consolideze echipa prin atragerea de oameni cu experiență și pasiune pentru sport. Cel mai nou membru al familiei Mundo este Snezan Radosavlevici, fost jucător cu evoluții notabile la CSM Reșița și un produs al handbalului reșițean, care își începe acum cariera de antrenor!
BERZOVIA – Primarul comunei Berzovia spune că în câteva luni de mandat a reușit să repună în mișcare o parte…
REȘIȚA – Antrenorul CSM Reșița, Flavius Stoican, s-a arătat extrem de mulțumit după victoria cu 2-1 obținută de echipa sa cu Bistrița, punând succesul în special pe seama sprijinului venit din tribune. Tehnicianul a subliniat că aportul fanilor a fost decisiv în momentele grele ale meciului, când jucătorii păreau epuizați, dar au găsit resurse suplimentare datorită scandărilor galeriei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre bugetul alocat de Guvern, prin Programul pentru Școli al României, votat de aleșii județului, care au stabilit ca preșcolarii și elevii să urmeze cursuri despre produsele alimentare, să se bucure de degustări și de premii!
REȘIȚA – Un weekend pe an. Atât le e dat celor doi protagoniști să trăiască o iubire care nu încape în timp. Comedia romantică „Tot aici, anul viitor“, pusă în scenă de Teatrul de Artă Deva și regizată de Cosmin Crețu, ajunge la Reșița, pentru o singură reprezentație: vineri, 7 noiembrie, ora 19:00, pe scena Teatrului de Vest!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Marcel Vela a anunțat semnarea, în calitate de coinițiator, a unui proiect de lege istoric, pentru prevenirea și combaterea femicidului, un act normativ care își propune să aducă în legislația românească o recunoaștere explicită a uciderii unei femei doar pentru că este femeie!
CĂVĂRAN – Edificiul grav avariat a devenit pericol public, existând riscul prăbușirii și obturării cursului râului Timiș, fapt ce ar duce la inundarea proprietăților învecinate!
CARAȘ-SEVERIN – Un proiect legislativ menit să sporească siguranța copiilor și adolescenților în mediul online a primit avize favorabile din partea comisiilor juridică, de cultură și IT din Senat!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 11.00, cu CSM Slatina, pe teren propriu, în cadrul etapei a IX-a a Ligii 2! Antrenorul Flavius Stoican a vorbit despre importanța partidei ce urmează, subliniind atât nevoia de a acumula puncte pentru menținerea în partea superioară a clasamentului, cât și dorința de a arăta un joc solid, pe măsura așteptărilor!
REȘIȚA – De Ziua Internațională a Educației, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin a organizat conferința „Școala în ritm digital – Educația conectată la viitor“, un eveniment care a adus în prim-plan inovația, tehnologia și rolul cadrelor didactice în procesul de transformare a educației!
CARAȘ-SEVERIN – Sindicatul Europol acuză existența unei duble măsuri în aplicarea legii, comparând cazul polițistului agresat de la Bocșa, unde agresorii se plimbă nestingheriți, cu unul de la Sighetul Marmației, unde un septuagenar a fost arestat pentru amenințarea, prin fax, a unui judecător!
REȘIȚA – Municipiul devine, în aceste zile, gazda unuia dintre cei mai apreciați artiști de street art din lume. Francesco Camillo Giorgino, cunoscut sub numele de Millo, a venit pentru prima dată în România și a ales orașul de pe Bârzava pentru a crea o lucrare murală de mari dimensiuni pe fațada blocului de pe Bulevardul Republicii nr. 4 (zona Intim)!
CARAȘ-SEVERIN – Un bărbat din Forotic a luat-o razna miercuri seară! Amenințările făcute vecinei au început să prindă contur, bărbatul aprinzând în propria-i ogradă focul, pregătindu-se să arunce obiecte aprinse peste gard!
CARAȘ-SEVERIN – O acțiune de șapte zile, derulată pe linie silvică, a atras 3 dosare penale, amenzi de 68.000 de lei și confiscări de lemne și rumeguș de circa 766.000 de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Marius Isac dă o veste bună vârstnicilor cu venituri mici, care vor primi cea de-a doua tranșă a ajutorului de 800 de lei, acordat anul acesta!
CARANSEBEȘ – Primăria Caransebeș a depus la ADR Vest o serie de proiecte de reabilitare energetică a mai multor blocuri de pe 13 străzi din municipiu. Blocurile vizate în această nouă etapă, după cea derulată recent prin PNRR, sunt de pe străzile Aleea Bujorului, C.D. Loga, Ardealului, Ștefan Herce, Luță Ioviță, Pavel Chinezu, Aleea Rapsodiei, Splai Sebeș, Aleea Trandafirilor, Țarinei, Cazărmii, Racoviței sau Balta Sărată!





