MUNTELE MIC – Sebi Lungu și Alin Albu, doi dintre cei mai experimentați salvamontiști de pe Muntele Mic, modelează viitorii…
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean vorbește despre eliminarea inechităților din sistemul pensiilor militare!
AGADICI – O familie a rămas astăzi fără acoperiș în urma unui incendiu produs în satul aparținător de orașul Oravița. Pompierii militari orăvițeni au fost alertați în jurul orei 9.00, intervenind la fața locului cu două autospeciale, o ambulanță SMURD tip B și cu 10 militari!
REȘIȚA – Trei tineri baschetbaliști reșițeni au fost împrumutați de CS Ciocan Cristina la CS Heart Severin pentru sezonul competițional 2023/2024! Staicu David (foto dreapta), Berinde Eduard (foto mijloc) și Geiszvinkler Norbert (foto stânga) vor evolua în Campionatul Național de U13 pentru clubul din Severin, deoarece formația CS Ciocan Cristina nu este încă afiliată la Federația Română de Baschet!
VĂLIUG – Proprietarul unui restaurant din zonă i-a atras atenția zvăpăiatului să reducă turațiile jucăriei prin mulțime, mai ales că…
CARAŞ-SEVERIN – Administraţia locală din Văliug a demarat, de curând, un proiect prin Compania Naţională de Investiţii în vederea modernizării şi reabilitării căminului cultural din comună. Sorin Blaga, primarul comunei Văliug, susţine că renovarea acestui obiectiv se va face din temelii, termenul de finalizare fiind anul viitor!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Spunem asta pentru că polițiștii s-au autosesizat în 270 de cazuri, față de 91 în anul precedent!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul liberal a vorbit despre reducerea birocrației din cadrul programului guvernamental!
CARANSEBEȘ – Fetele de la CSM Caransebeș au debutat cu un succes în sezonul 2024-2025 al Divizie A2 Vest, 3-1 cu CSU Poli Timișoara!
CARAȘ-SEVERIN – Şi nu spun asta pentru că nu îl văd pe Silviu Hurduzeu un lider. Dacă vrea, poate fi un lider incontestabil. Deocamdată, parcă nu e suficient de motivat. Ci o spun pentru că scena PSD a rămas fără artizanul jocului politic adevărat, care se desfăşoară în culise. Iar Mocioalcă chiar a ştiut să joace şah pe tabla politicii cărăşene şi nu numai. Întrebaţi-i pe Victor Ponta, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu…
CARAŞ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a semnat astăzi, 15 ianuarie 2024, contractul privind proiectarea, asistența tehnică şi execuţia lucrărilor de refacere a podului de pe DJ 582, peste râul Timiș, din localitatea Slatina Timiș! Podul a fost grav afectat în urma fenomenelor hidrometeorologice din 2020!
CARAŞ-SEVERIN – Polițiștii rutieri din Caraș-Severin au intensificat activitățile de verificare în trafic a autovehiculelor care efectuează transport de persoane, pentru prevenirea și combaterea cazurilor de efectuare de transport neautorizat de persoane!
CARAȘ-SEVERIN – Așa sună semnalul tras de administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița (PNCNB) cu dedicație pentru cei care, în mod intenționat, depozitează deșeuri în zona împădurită limitrofă Drumului Național 57B!
REȘIȚA – Echipe de instalatori, utilaje de intervenție eficiente sau intervenții în situații concrete. Scriem asta după întâlnirea desfășurată pe 9 ianuarie la sediul societății, atunci când câștigătorii tombolei organizate de AquaCaraș și-au ridicat premiile. Bun prilej și pentru a-și spune păsurile, dar și de a face propuneri către conducere!
ROMÂNIA – Naşterea lui Mihai Eminescu este sărbătorită azi. Oricât s-ar scrie despre opera sa, niciodată nu va fi de ajuns şi oricât s-ar vorbi despre geniul său, nu va fi suficient. Luceafărul poeziei româneşti străbate Timpul sfidându-l, iar azi, fiecare român este dator să îşi amintească de omul şi geniul care ne-au dăruit o operă unică!
CARAȘ-SEVERIN – De sus, proiectul se vede bine și pare simplu. Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, e de părere că 20.000 de schiori ar putea veni în zonă, renunțând să mai ia drumul stațiunilor turistice din Europa. Asta ar putea însemna o industrie turistică cu 40.000 de locuri de cazare în județ pentru un domeniu schiabil cu zăpadă până târziu, în luna mai. Dar se pare că Dunca va rămâne singurul care se va bucura de toate, pentru că, în proprie exprimare, „noi stăm în oameni mici aflați la comandă politică”!
REȘIȚA – Aflată la doar trei puncte de ocupanta locului 6, echipa pregătită de Flavius Stoican va încerca accederea în play-off! Chiar dacă se află abia pe locul 12, distanța dintre Reșița și primele șase locuri este una foarte mică!
CARANSEBEȘ – O terasă de pe Dâlma din Piața Gugulanilor, cunoscută pentru „micii de Deva”, a ars aseară, incendiul fiind anunțat la 112 în jurul orei 21.30!
CARAŞ-SEVERIN – La început de an, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului recomandă una dintre cele mai frumoase destinații din România: județul Caraș-Severin!
