REȘIȚA – La Teatrul de Vest, spectacolul lui Richard Navarro se vrea „vaporul” care să ducă în Franța. Pentru aceasta,…
CARANSEBEȘ – Vorbim despre presupusul autor din cazul bărbatului găsit în flăcări, parțial carbonizat, după ce ar fi fost omorât cu o lovitură de topor în cap!
REȘIȚA – Grupa de elită de la Lupii Argintii Reșița a avut parte de o experiență de neuitat și a asistat la un meci de Superligă pe Cluj Arena, dintre Universitatea Cluj – Farul Constanța (scor 1-1)! Micii fotbaliști, coordonați de antrenorul Cristian Chitucea, au disputat și un meci amical împotriva formației de U13 a celor de la U Cluj!
CARANSEBEŞ – După ce AquaCaraș a anunțat că devine principalul sponsor al CSM Reșița, iar conducerea clubului din Valea Domanului a precizat că banii nu vor merge doar la fotbal, în județ au început să apară voci nemulțumite că din banii încasați de la toți cărășenii abonați la apă și canal se susține doar sportul din Reșița!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Silviu Hurduzeu vorbește despre cea de-a doua tranșă pentru plata facturilor la energie, de anul acesta,…
REȘIȚA – Pilotul reșițean (foto, mijloc), în vârstă de 68 de ani, a revenit în sportul cu motor la etapa de la Straja! Acesta vrea mai mult de o clasare pe locul 6 la grupa lui, iar la etapa de la Brașov și-a propus să se claseze în primii trei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – Momentul în care armata franceză predă simbolic armatei române, la Reşiţa, destinele Banatului de Munte în vara anului 1919, a fost imortalizat într-o fotografie. Extrem de valoroasă, aceasta reprezintă obiectul lunii la Muzeul Banatului Montan!
REȘIȚA – Autorul ar fi spart geamul, i-ar fi furat telefonul mobil, iar apoi s-a întors să-i dea foc, stropindu-i mobila și pereții cu o substanță inflamabilă. Norocul proprietarului, cunoscut al autorului, că s-a trezit, reușind să stingă focul!
CARAŞ-SEVERIN – Învățământ la standarde europene pentru peste 3.000 de studenți din Reșița și Timișoara, în urma unor investiții ce vor fi realizate cu ajutorul fondurilor europene!
CARANSEBEȘ – Asta spune primarul Felix Borcean, dând ca exemplu un imobil de lângă muzeu, din care au mai rămas doar niște ziduri, și acelea șubrede rău!
CARAŞ-SEVERIN – Criteriul luat în considerare îl reprezintă numărul profesioniştilor activi la finele anului 2023!
CARAŞ-SEVERIN – Administraţia locală de pe Valea Cernei a anunțat recent lansarea a trei proiecte importante, a căror valoare totală se ridică la aproximativ 16 milioane de lei. Proiectele vizează achiziţia de autobuze electrice, amenajarea de piste pentru biciclete, precum şi digitalizarea transportului public în comun, susţine Cristian Miclău, primarul oraşului Băile Herculane!
CARAŞ-SEVERIN – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) împreună cu operatorii naționali de distribuție a gazelor naturale anunță demararea unui proiect ambițios de modernizare a rețelelor de gaz din România, finanțat prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”!
ADVERTORIAL. Dacă ești un antreprenor la început de drum sau ai o afacere mică, știi cât de greu este să obții finanțare. Axioma Finance vine în ajutorul afacerilor noi, micro și mici cu soluții de finanțare rapidă, 100% online, fără birocrație.
CARAȘ-SEVERIN – Conform statisticilor, numărul mare al acestora influenţează „pozitiv“ nivelul salarial în judeţele mai sărace!
ADVERTORIAL. Succes fulminant pe culturile din România în ultimii 5 ani. Produsele Profeco scad riscul culturilor de a fi afectate de secetă, cresc rezistența la frig, întăresc sistemul imunitar al plantelor în lupta cu agentii patogeni și le ajută să se refacă mai repede dupa grindină. Productivitatea culturilor poate crește cu 25%!
CARAŞ-SEVERIN – Cazuri de pestă porcină africană au fost semnalate, până acum, în 60% dintre fondurile cinegetice din judeţ!
ADVERTORIAL. Lumea de astăzi este o lume a alternativelor – din toate punctele de vedere. Atunci când o opțiune sau soluție nu este accesibilă sau este mult prea scumpă, se începe căutarea de alternative.
CARANSEBEȘ – E concluzia la care a ajuns primarul Felix Borcean la început de an electoral, trecând în revistă câteva din problemele administrative ale Caransebeșului!
