Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – După ce AquaCaraș a anunțat că devine principalul sponsor al CSM Reșița, iar conducerea clubului din Valea Domanului a precizat că banii nu vor merge doar la fotbal, în județ au început să apară voci nemulțumite că din banii încasați de la toți cărășenii abonați la apă și canal se susține doar sportul din Reșița!

Recent, chiar prin Consiliul Local Caransebeș se întrebau unii consilieri de ce banii încasați de AquaCaraș de la caransebeșeni se duc către secțiile clubului municipal al Primăriei Reșița (48 de antrenori și 650 de sportivi) și nu vin la copiii din municipiul gugulan, care are, de asemenea, un club sportiv cu mai multe ramuri. Despre această situație l-am întrebat pe primarul Felix Borcean.

„Nu vreau să acuz pe nimeni că Reșița a reușit, foarte bine dacă societățile acestea se implică în sport. Probabil că dacă am avea o discuție cu AquaCaraș, fiind și noi al doilea municipiu din județ, probabil că ni s-ar alătura cum a făcut-o la Reșița, proporțional, cu o sumă care să ajute și sportivii de la CSM Caransebeș. Dar nu am avut această discuție. Dar, așa, privind-o, e un pic dezechilibrată, dar s-a mai întâmplat lucrul acesta, chiar și Caransebeșul a mai sponsorizat handbalul reșițean. În schimb, noi, Caransebeșul, nu am avut niciodată un sponsor extern sau un finanțator, am avut volei masculin în primele 6 locuri în Liga Națională, am avut fotbal în Liga 2.”, a explicat edilul Caransebeșului.

Felix Borcean a mai precizat că dacă tot s-a deschis oportunitatea unei sponsorizări, va discuta în acest sens cu șeful AquaCaraș, Gheorghe Filipescu. Mai ales că, a mai adăugat primarul, „spre exemplu, va începe Divizia B la volei feminin pentru echipa CSM Caransebeș și AquaCaraș ar putea veni alături de noi”, fetele de la clubul municipalității caransebeșene fiind într-o companie selectă cu echipele din Cluj, Oradea, Târgu Mureș sau Timișoara.

JCS-Răzvan Mihalcea