Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Silviu Hurduzeu vorbește despre cea de-a doua tranșă pentru plata facturilor la energie, de anul acesta, ce urmează să fie încărcată pe cardurile persoanelor vulnerabile!

„Guvernul Ciolacu își respectă promisiunea de a ajuta familiile cu venituri mici, concluzionează deputatul cărășean. Acest ajutor pentru energie va proteja puterea de cumpărare și nivelul de trai al acestor persoane vulnerabile care au fost cele mai expuse în fața creșterii prețurilor. Ajutoarele pentru plata facturilor la energie înseamnă mai mulți bani rămași în buzunarele acestor cetățeni pentru medicamente, alimente și alte bunuri de strictă necesitate! Persoanele vulnerabile eligibile sunt: pensionarii cu pensii normală sau de invaliditate sub 2.000 de lei; persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venituri sub 2.000 de lei; familiile sau persoanele care au dreptul la ajutorul social pentru asigurarea venitului minim racordat; familiile care beneficiază de alocație pentru susținere.“

La nivel național, la mijlocul acestei luni, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene finanțează cea de-a doua tranșă din ajutorul acordat familiilor vulnerabile pentru plata facturilor de energie. Iar pentru asta va vira Poștei Române circa 1,44 miliarde de lei, în 15 septembrie, pentru cea de-a doua tranșă, de câte 700 de lei, care va ajunge pe cardurile beneficiarilor.

JCS-T.K.