Mi-e tare dor! Și aș vrea… - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Mi-e dor de vremurile care rămâneau senine chiar și atunci când în jur ploua cu griji. De simplitate, de momentele în care bucuria era o stare de spirit, de viața aceea adevărată în care momentul contează! Fir-ar, noi trăim azi doar fărâme din ceea ce se cheamă bucuria reală!

Mi-e dor de oameni care se țin de mână. De cei care în suma anilor prețuiesc clipa. De oameni ce își spun povești, ce pot povățui sincer și știu morale. Mi-e dor de oameni ce, chiar dacă au ocazia, nu bârfesc. Mi-e dor de oameni care se regăsesc în sufletul celorlalți și în al meu. Mi-e dor de oameni în ai căror ochi dacă mă uit să știu că nu mi-am risipit privirea, de cei cu care poți purta discuții ale căror cuvinte au sens. Aș vrea ca vremurile de azi să redevină unele în care bucuria să ne fie stare de spirit, în care să putem aprecia tot ce avem, tot ce facem, tot ce suntem. Aș vrea să retrăim momentele în care putem prețui fiecare om care ne-a învățat ceva, să purtăm pe chipurile noastre chipurile celor dragi în care ne-am oglindit cândva. Mi-aș dori să nu mai uităm așa ușor și aș vrea să ne fie dor de zilele în care am crezut că lumea este așa cum ne-o construim noi. Pentru că numai acolo, în acea lume, găsim puterea de a depăși grijile și temerile din lumea de a cărei arhitectură dură ne lovim toți.

Am crescut în lumea curată a satului. De aceea, niciodată nu mi-e dor de oraș, de aglomerație, de oameni ce se îmbulzesc, nici de asfalt, nici de magazinele în care totul e de-a gata. Mi-e atât de bine în simplitate. Iar acum, când intrăm în săptămâna Crăciunului, mă năpădesc amintiri. Și mi-e dor! Îmi este atât de dor de lumea multă de pe ulițe, de glasurile zglobii ale copiilor cu care mă jucam. Mi-e dor de grija tatălui meu care ne certa că am înghețat la sanie. Poate și acum o mai are, acolo în înaltul nopților veșnice, însă nu îi mai aud vocea decât în cotloanele inimii… Mi-e dor de colindători sinceri, mi-e dor de prunele uscate, merele și nucile primite la colindat, mi-e dor de oameni mai puțini grăbiți, de zilele în care o sărbătoare nu era o povară pentru căutat cadouri, ci un prilej de bucurie, de serile cu miros de măr copt în care ne uitam în suflete, nu la ce avem pe masă, mi-e dor de ceea ce era Crăciunul! Mi-e dor de ninsoarea cu fulgi mari, ce pregătea drumul unui Moș Crăciun care venea să împartă mai degrabă bunătate și bucurie, mai puțin cadouri. Îmi lipsește bucuria provocată de acele cadouri mici și chicotelile din ziua de Crăciun, când povesteam ce am găsit sub brad. Și azi mi-e dor de oameni copii, care găsesc bucuria în lucrurile simple, care luptă pentru orice realizare și cărora timpul dăruit altcuiva nu li se pare timp pierdut. Îmi este dor de oameni sinceri. De alinturi. De oameni ce te înțeleg fără cuvinte și te simt fără să le ceri.

În jurul meu, eu mai am și oameni sinceri, și oameni care mă înțeleg, care mă alintă și în al căror suflet mă regăsesc. Mă întorc ori de câte ori simt în lumea de care mi-e dor, iar cei dragi mie, în special mama, au grijă ca serile să aibă miros de măr copt. Însă aș vrea ca lumea să fie formată doar din acești oameni de care mie îmi este dor, din lucruri care însuflețesc, din bucurie. Să știți că zilele ce urmează nu înseamnă nici promoție, nici stres, nici zâmbet fals, nici tensiuni nerostite, nici luptă, nici chin. Crăciunul înseamnă bucurie și mulțumire. Pentru tot ce ne dă El în fiecare clipă. Și pentru fiecare clipă în care uităm să îi mulțumim.

JCS-Nina Curița

FOTO: Pinterest